Gheorghe Turda a leşinat înaintea unui spectacol şi a fost transportat la spital

Interpretul de muzică populară Gheorghe Turda a leșinat, miercuri, 27 august,înaintea unui spectacol pe care urma să îl susțină pe scena teatrului „Alexandru Davila” din Pitești.

La scurt timp după producerea incidentului, artistul a fost preluat de un echipaj SMURD și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Pitești. Potrivit cadrelor medicale care i-au acordat primul ajutor, pacientul și-a revenit și era conștient, însă simptomele indică posibilitatea ca el să fi suferit un atac cerebral.

„Se pare că este un atac ischemic tranzitoriu, mai exact un accident vascular cerebral, însă cu certitudine sa va stabili la un examen tomografic, de aceea trebuie să fie transportat la spital”, a declarat medicul SMURD Valentina Neacșu.

Potrivit medicului Gheorghe Frătoaica de la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Pitești, starea de slăbiciune a pacientului s-ar putea datora oboselii accentuate, însă un diagnostic exact va putea fi pus doar în urma unor investigații amănunțite, care vor include și un examen tomografic.

Gheorghe Turda urma să susțină un recital în prima zi a festivalului internațional de folclor „Sus pe Argeș la izvoare”, care se desfășoară la teatrul „Alexandru Davila” din Pitești. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata