Gimnastică artistică: Cristian Băţagă, Andrei Muntean şi Marius Berbecar, campioni naţionali la sol şi respectiv sărituri

Primele 2 finale pe aparate, sol și sărituri, disputate duminică în cadrul ediției a 67-a a Campionatelor Naționale de gimnastică artistică de la Sala Polivalentă din Capitală, au fost câștigate de Cristian Bățagă, de la CSM Bistrița, și respectiv Andrei Muntean (CS Dinamo) și Marius Berbecar (CSM Bistrița).

La finala de la sol, Cristian Bățagă s-a impus cu 15,150 și a fost urmat de Andrei Muntean, campionul național de la individual compus, cu 15,000 și de Andrei Ursache (CS Dinamo) cu 14,475 puncte.

La sărituri, pe primul loc s-au clasat la egalitate Andrei Muntean (CS Dinamo) și Marius Berbecar (CSM Bistrița), ambii cu 14,600, iar pe locul 3 s-a plasat Cristian Bățagă (CSM Bistrița) cu 14,525. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata