Judecătorul Dana Gîrbovan, președinte UNJR, consideră că numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european a fost una politică și nu a existat o competiție reală.
Președintele Uniunii Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a declarat, vineri seara, la Antena 3, că a observat, în cazul Laurei Codruța Kovesi, „prezumția de nevinovăție a dobândit noi valențe”, iar numirea acesteia în funcția de procuror-șef european a fost una „politică”.
„Am observant că prezumpția de nevinovăție a dobândit brusc noi valențe, care sunt importante și mi-aș dori să fie respectate pentru toți cetățenii acestei țări. (…) În mod evident, a fost o numire politică și ar fi o ipocrizie să spunem că nu a fost așa, în contextul în care cel puțin o serie de oameni politici și-au asumat o bună parte din meritele numirii doamnei procuror Kovesi la vârful acestei structuri. Deci, a fost o numire care a avut o component politică, de lobby, de înțelegeri între partidele politice la nivel european. Mai mult, nu a existat practic o competiție reală pentru că și candidatul francez audiat înainte a dat un interviu unde a explicat că nu se retrage din cursă, că dacă s-ar retrage asta ar putea duce la reluarea procedurii. Practic, a rămas formal în cursă”, a spus Gîrbovan.
Ambasadorii statelor membre ale UE au votat, în 19 septembrie, pentru desemnarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european. Au fost 17 voturi „pentru” din cele 22 de voturi exprimate.
Procedural, Consiliul UE va transmite Parlamentului European decizia luată, urmând ca PE să ia act, prin procedură internă de hotărârea Consiliului. Decizia a fost luată în Consiliul UE, prin majoritate simplă, conform regulamentului de funcționare al Parchetului European (EPPO).
„Parlamentul European și Consiliul îl numesc de comun acord pe procurorul șef european pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit. Consiliul hotărăște cu majoritate simplă” arată regulamentul EPPO la articolul 14, aliniatul 1. Ulterior, Consiliul miniștrilor va lua act de decizia din COREPER și anume votul ambasadorilor UE și va formaliza hotărârea, au precizat surse europene, pentru MEDIAFAX.