Goldman Sachs anunţă că juniorii vor începe de la un salariu de 110.000 de dolari

În prezent, Goldman Sachs a devenit ultima bancă majoră de investiţii din SUA care creşte salariile tinerilor angajaţi, ca răspuns la plângerile cu privire la burnout realizate de noii recruţi care au fost marcaţi de schimbarea status quo-ului din timpul crizei sanitare, notează Financial Times.

Astfel,  acesti analişti, aflaţi în primul an, vor câştiga un salariu de bază de 110.000 de dolari, urmând să crească la 125.000 în al doilea an, conform unor persoane familiare cu situaţia. Cei aflaţi în cercurile imediat următoare vor obţine un pachet salarial de cel puţin 150.000 de dolari.

În urma acestei decizii se subliniază faptul că Goldman va avea unul dintre cele mai generoase salarii de început din industria bancară a Statelor Unite. Datele nu includ bonusurile anuale, care pot depăşi salariile într-un an puternic.

În  contextul bancar, în ultima perioadă, mai mulţi executivi de top din cadrul Goldman au comentat că majorarea salariilor tinerilor angajaţi, care sunt fixe şi nu pot fi uşor reduse, ar genera un „precedent periculos” şi ar urma să atragă tot mai mulţi „mercenari”.

Însă banca a fost forţată, în acest sens, atât de rivali, cât şi de teama că angajaţii cu potenţial şi-ar îndrepta atenţia asupra grupurilor tech şi de private equity, care oferă salarii asemănătoare şi un echilibru mai bun între viaţă personală şi muncă.

Săptămâna trecută, gigantul bancar Morgan Stanley a anunţat că noii analişti ai companiei vor câştiga 100.000 de dolari pe an, analiştii din anul 2 urmând să obţină anual 105.000 de dolari – de la 85.000 şi, respectiv, 90.000 de dolari.

Mişcările vin după ce JPMorgan Chase, Barclays, Citigroup, Bank of America şi alţii au majorat salariile noilor recruţi cu 15.000-25.000 de dolari pe an.

Sursa: Businessmagazin.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata