Gruparea „Directoru”, prinsă în flagrant de poliţiştii bucureşteni

Gruparea infracţională denumită „Directoru”, compusă din 3 bărbaţi, a fost prinsă sâmbătă (28 august 2010) seară în flagrant de poliţişti, în timpul spargerii unui apartament din Piteşti.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti remis duminică, gruparea este alcătuită din C. Florin de 25 de ani, S. Constantin de 37 de ani şi I. Dumitru de 36 de ani, toţi din Bucureşti şi cunoscuţi cu antecedente penale, care opera atât pe raza Bucureştiului, cât şi pe raza altor localităţi.

Cei trei s-au întâlnit sâmbătă, în jurul orei 19,30, în zona unui complex comercial din sectorul 6, s-au deplasat cu un autoturism Fiat până în Piteşti, unde au verificat mai multe imobile din zona centrală.
Ulterior, aceştia s-au oprit într-o parcare amenajată pe Calea Craiovei şi au intrat într-un apartament din str. Constructorilor (al cărui proprietar era plecat din oraş), de unde au ieşit după aproximativ 30 de minute şi au revenit la autoturism.

Autoturismul Fiat a fost blocat de oamenii legii, moment în care S. Constantin a încercat să fugă, bruscând poliţiştii, fapt pentru care s-a folosit armamentul din dotare, fiind executate cinci focuri de armă în plan vertical şi forţa fizică pentru imobilizarea şi încătuşarea lui. Deoarece în momentul imobilizării S. Constantin s-a lovit, a fost solicitată la faţa locului o ambulanţă pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

La controlul corporal, au fost găsite telefoane mobile, bijuterii din aur, două ceasuri de damă, 17 cartuşe cu gaze de 8 mm şi suma de 6.618 de lei, iar în autoturismul suspecţilor s-au găsit un pistol calibrul de 8 mm, ce avea în încărcător 7 cartuşe cu gaze, şi o şurubelniţă de 30 de cm şi un portofel ce conţinea 400 de euro şi 30 de lei.

De asemenea, au fost făcute cinci percheziţii în locuinţele suspecţilor şi ale concubinelor acestora, precum şi în două autoturisme cu care aceştia se deplasau la comiterea faptelor, ridicându-se ceasuri de damă şi bărbăteşti, bijuterii din aur, radio-CD auto, două pistoale neletale, parfumuri, laptop-uri şi componente electronice, precum şi diverse scule şi instrumente specifice spărgătorilor de locuinţe.
Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 6 şi Secţia 22 Poliţie, pentru infracţiunea de furt calificat, cu cei 3 în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6, cu propunere de arestare preventivă, mai precizează comunicatul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata