Grupul francez Qair a cumpărat două proiecte de parcuri eoliene românești

Grupul francez independent de producție de energie Qair, controlat și condus de omul de afaceri Jean-Marc Bouchet, a preluat două proiecte de parcuri eoliene românești, cu putere instalată totală vizată de aproape 60 MW, amplasate în județele Constanța și Brăila, relevă documente oficiale analizate de Profit.ro.

În contextul actual al achiziţiilor,  printr-o subsidiară înființată în România, grupul a cumpărat integral firmele locale dezvoltatoare ale celor două proiecte eoliene de la fostul proprietar al acestora, compania daneză Global Wind Power, al cărei model de business constă în dezvoltarea de unități de producție de energie eoliană și ulterior vânzarea lor către investitori instituționali sau industriali, eventual cu păstrarea operării și mentenanței parcurilor.

Concret, grupul francez a preluat astfel, de la danezi, firmele Extrapower SRL și A-Z Market Construction SRL, dezvoltatoarele proiectelor de parcuri eoliene Cobadin din Constanța (putere instalată proiectată de 50 MW) și Bordei Verde (Brăila, 8 MW).

Proiectul de la Cobadin a fost inițiat în urmă cu peste 10 ani, primul acord de mediu pentru acesta fiind acordat în 2009. Cel de la Bordei Verde datează din 2012. Danezii le-au scos pe ambele la vânzare încă din 2019.

Astfel, Jean-Marc Bouchet, proprietarul Qair, cumpărătorul proiectelor, declara recent că grupul francez are la dispoziție un capital de 300 milioane euro pentru dezvoltare, printre țintele sale investiționale numărându-se „intrarea pe noile piețe promițătoare din Spania, Grecia și România”.

În planurile sale de viitor, Qair are în vedere  dezvoltarea de proiecte fotovoltaice în România, precum și majorarea la 110 MW a portofoliului său local de proiecte eoliene. De altfel, Bouchet s-a clasat anul acesta pe locul 397 în topul celor mai bogați francezi întocmit de publicația challenges.fr, cu o avere estimată la 250 milioane euro.

În contextul economico.financiar şi potrivit celor mai recente date disponibile, grupul a terminat în 2020 cu rulaj de circa 100 milioane euro.

Compania Qair exploatează active de producție de energie regenerabilă de 220 MW, derulează lucrări de construcție la unități de 780 MW și deține un portofoliu de proiecte de dezvoltare cu putere instalată totală vizată de 3 GW în 13 țări din Europa, America de Sud, Africa și Asia.

Totodată, cei de la Qair sunt implicați și într-un proiect de construire a unei facilități de producție de hidrogen verde în Franța, cu punere în funcțiune estimată pentru 2023, investiție estimată la circa 25 milioane euro.

Sursa: Profit.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata