Hamas creste in popularitate dupa ofensiva israeliana din Gaza

 
Popularitatea miscarii   islamiste palestiniene Hamas a crescut, in timp ce cea a nationalistei Al Fatah a scazut dupa ofensiva israeliana impotriva fâsiei Gaza din lunile decembrie  si  ianuarie.  Hamas, care  inainte  de  interventia  militara  israeliana  din  Gaza  avea  o popularitate de 28% in rândul populatiei palestiniene, se bucura acum de 33%, in timp ce Al Fatah scade de la 42 la 40%, noteaza ziarul ABC.
 
Daca ar avea loc azi alegeri prezidentiale in teritoriile palestiniene la care ar candida liderul Hamas, Ismail Haniye, si Al Fatah, presedintele Autoritatii Nationale Palestiniene (ANP), Mahmud Abbas, primul ar obtine 47% din voturi, fata de 45% pentru al doilea.
 
Înainte de razboiul din Gaza, Haniye avea o popularitate de 38%, iar Abbas de 48%. Rezultatele totusi, ar fi net diferite daca Haniye ar candida la alegerile prezidentiale impotriva istoricului lider ale Fatah, Marwan Barguti, care ispaseste intr-o inchisoare israeliana o condamnare pe viata.
 
Barguti ar obtine o victorie covârsitoare de 61% din voturi, in timp ce Haniye ar intruni doar 34% din voturi. Sondajul arata ca populatia palestiniana nu a apreciat pozitiv gestionarea crizei din Gaza pe care au facut-o presedintele Abbas si premierul ANP, Salam Fayad, care sâmbata trecuta si-a dat demisia din functie.
 
„Scaderea popularitatii lui Abbas si Fatah arata o scadere a procentului de satisfactie fata de gestionarea presedintelui Abbas, care in urma cu trei luni beneficia de 46% din intentiile de vot, care acum au scazut la 40%”, potrivit Centrului Palestinian de Sondaje si Cercetare Politica (PCPSR) cu sediu in Ierusalimul de Est.
 
Pe de alta parte, Hamas asigura ca se afla in posesia unui video care demonstreaza ca soldatul israelian Gilad Shalit , capturat in iunie  2006 de militiile palestiniene in Gaza, este viu si teafar, potrivit ziarului Al Yarida.
 
Cotidianul kuweitian, care citeaza surse apropiate factiunii palestiniene fara sa le identifice, explica pe editia sa de Internet ca "numarul 2" al Hamas, Moussa Abou Marzuk, a primit inregistrarea video si o scrisoare de la insusi Shalit in cadrul unei vizite in fâsia Gaza, in urma cu câteva saptamâni. Potrivit surselor , inregistrarea i-a fost predata lui Marzuk, care traieste in exil la Damasc, de Ahmad al Yaabari, liderul Brigazilor Ezzedin al Qassam, bratul armat al Hamas.
 
Brigazile Ezzedin Al Qassam a fost unul din cele trei grupuri care l-au capturat pe Shalit de la o baza militara israeliana dupa ce au sapat un tunel subteran din Gaza, fapt ce a declansat operatiunea de  represalii „Ploaia  de  vara”, in care au murit peste 250 de  palestinieni.  Ziarul noteaza  ca, la intoarcerea sa in capitala siriana, Abu Marzuk a predat scrisoarea lui Shalit MAE sirian, dar ca inregistrarea video de afla in posesia lui.
 
Ziarul precizeaza ca Hamas nu intentioneaza sa difuzeze continutul inregistrarii pâna când va avea loc „un progres adevarat si serios” iar Israelul va da dovada de mai mare flexibilitate in schimbul de prizonieri.
Al Yarida, care citeaza aceleasi surse, arata ca Hamas vrea sa foloseasca banda ca element de presiune la ora negocierii cu autoritatile israeliene si sa arate astfel ca ia in serios problema schimbului de prizonieri. Sursele au adaugat ca Abou Marzuk i-a informat pe responsabilii egipteni care mediaza intre Hamas si Israel despre existenta inregistrarii, dar ca nu le-a predat-o.
 
La 28 de februarie s-a zvonit ca secretarul adjunct al biroului politic al Hamas ar fi intrat in secret in fâsia Gaza, prin trecerea de la Rafah la frontiera cu Egiptul, in urma unei reuniuni a factiunilor palestiniene de la Cairo.
Este vorba de prima vizita in fâsia Gaza a lui Abou Marzuk dupa peste 20 de ani, iar in timpul sederii sale, in afara de a-si vizita familia, el ar fi avut intrevederi cu lideri ai miscarii islamiste. Pe de alta parte guvernul israelian asigura ca nu stie nimic despre acest video aflat in posesia Hamas.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata