Hidroelectrica modernizează cinci staţii de 20 kV pe sectorul Olt Superior

Cu 1,389 milioane de lei, Hidroelectrica a semnat contractul pentru modernizarea staţiilor de 20 kV Voila, Viştea, Arpaşu, Scoreiu şi Avrig, amplasate pe sectorul Olt Superior, fără TVA, potrivit unui comunicat al companiei, remis miercuri AGERPRES.

Aceste lucrări vor fi executate de asocierea Energotehnica (lider) – Energoconsult (asociat) – Energototal (asociat), care şi-a adjudecat contractul de achiziţie sectorială la valoarea de 1,208 milioane de lei, fără TVA.

„Ne-am propus lucrări de anvergură pe zona de modernizare şi retehnologizări, care să consolideze obiectivele pe care societatea noastră le are în portofoliu. După modernizarea staţiilor de 110 kV, realizată de Hidroelectrica prin contractul semnat în anul 2019 cu TIAB, continuăm lucrările pe sectorul Olt Superior cu modernizarea staţiilor de transformare de 20 kV. Intenţia noastră este de a introduce cât mai multe din capacităţi într-un nou ciclu de viaţă şi exploatare, astfel încât să avem siguranţa că acestea vor răspunde cu promptitudine şi eficienţă la orice solicitări ale sistemului energetic naţional”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Din punct de vedere al inlocuirilor, celulele care intră actualmente în componenţa staţiilor de 20 kV vor fi înlocuite în totalitate cu celule prefabricate noi, metalice, închise, de interior. De asemenea, celula pentru LEA va fi echipată cu întreruptor debroşabil, iar celula de transformator va fi dotată cu siguranţe fuzibile montate pe cărucior debroşabil.

În context teritorial, Oltul Superior cuprinde sectorul dintre acumularea Venetia (Hoghiz) şi confluenţa cu râul Lotru, are o lungime de 145 km şi o cădere brută de 131 metri şi este alcătuit din 11 centrale, distingându-se trei subsectoare diferite.

Iar sectorul Voila – Avrig cuprinde cinci trepte de egală cădere, cu o diferenţă de nivel de 10 metri. Centralele hidroelectrice de pe acest sector sunt: Voila, Viştea, Arpaşu, Scoreiu şi Avrig, acestea totalizând o putere instalată de 71 MW şi având o producţie medie de energie de 174,3 GWh/an.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata