Iaurtul Danone, a fost creat şi vândut iniţial în farmacii, ca medicament şi are începuturile în urmă cu peste un secol

 Fondatorul Isaac Carasso  al iaurtului Danone, la creat şi vândut iniţial în farmacii, ca medicament, îşi are începuturile în urmă cu peste un secol. De atunci, compania s-a extins pe zeci de pieţe şi a ajuns unul dintre cele mai cunoscute branduri la nivel mondial.

Astfel, Isaac Carasso s-a născut în anul 1874, în Salonic, Grecia, într-o cunoscută familie de evrei hispanici. În 1916, după Războaiele din Balcani, el s-a mutat alături de familie în Barcelona, unde a deschis o fabrică de iaurturi, numită Danone, de la Danon, numele de alint în spaniolă al fiului său, Daniel.

Ideea afacerii a avut drept sursă de inspiraţie lucrările imunologului rus Élie Metchnikoff din cadrul Institutului Pasteur, care descoperise beneficiile culturilor lactice în tratarea indigestiilor şi afecţiunilor intestinale, iar motivul pentru care a decis să înceapă producţia a fost numărul mare de copii din Spania care sufereau de astfel de probleme. Iniţial, el a vândut iaurturile Danone în farmacii, ca medicament, deoarece europenii din Vest nu erau familiarizaţi cu acest produs.

În acest fel, în 1919 a pornit compania Danone, căreia cu timpul i s-a alăturat şi fiul său, după ce şi-a finalizat studiile în Franţa. La 10 ani distanţă, Daniel Carasso a fondat Societatea Pariziană a Iaurtului Danone şi a deschis primul magazin din Franţa al companiei, pe strada Andre Messager din Paris.Însă  pe 19 aprilie 1939, Isaac Carasso a murit, lăsând businessul în mâinile fiului său.

însă, după 2 ani, Daniel Carasso a traversat Atlanticul împreună cu soţia sa şi s-a stabilit la New York. Aici a cumpărat un magazin de iaurturi de la un cuplu grec şi a pornit filiala americană a companiei. În 1958, întors în Europa, semnează un acord cu Charles Gervais, fondatorul producătorului de brânzeturi cu acelaşi nume, în urma căruia începe distribuţia lactatelor Danone pe tot teritoriul Franţei. La câţiva ani distanţă, în 1972, îl întâlneşte pe Antoine Riboud, fondatorul companiei BSN, alături de care decide să unească cele două businessuri într-un singur grup: BSN-Gervais-Danone, redenumit, în 1994, simplu: Danone.

Aşadar, începând cu 1979, odată cu o serie de achiziţii făcute de-a lungul Europei, compania îşi consolidează poziţia de lider pe mai multe pieţe, printre care: Franţa, Germania, Italia, Portugalia şi Luxemburg. Odată cu căderea Zidului Berlinului, businessul se extinde şi în ţările est-europene, iar mai apoi în Asia şi America Latină.

În România, brandul a intrat în anul 1999, iar de atunci a evoluat la o cifră de afaceri anuală de peste 610 milioane de lei (2019). Pe plan internaţional, grupul Danone a înregistrat, în acelaşi an, venituri de peste 25 de miliarde de euro. Compania, prezentă în circa 120 de ţări, are o echipă de peste 100.000 de angajaţi.

Sursa: Businessmagazin.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata