IFC sprijină finanţarea proiectelor de mediu din România şi Serbia

Divizia Băncii Mondiale IFC este implicată într-un proiect de lansare a unor obligaţiuni ecologice în cadrul căruia vor fi construite o serie de unităţi industriale şi logistice în Serbia şi România, cu certificare verde, potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.

În contextul acestei investiţii, IFC promovează un sector imobiliar eficient din punct de vedere energetic, de natură să asigure o mai bună sustenabilitate a pieţei, şi se implică în activităţile dedicate schimbărilor climatice la nivelul ambelor ţări.

Financiar, IFC a investit suma de 42,5 milioane euro într-o emisiune de 500 milioane euro de obligaţiuni ecologice lansată de CTP N.V. (CTP), un dezvoltator de proiecte industriale şi logistice durabile din Europa. Emisiunea de obligaţiuni verzi a fost lansată de CTP în cadrul unui program de instrumente financiare pe termen mediu, în valoare de 4 miliarde euro, listat pe bursa Euronext din Dublin pentru finanţarea activelor verzi care promovează modelul de creştere cu emisii de carbon reduse, rezilientă în faţa schimbărilor climatice.

Prin dezvoltarea unei infrastructuri de natură să susţină activităţile comerciale şi de afaceri, care să fie eficientă din punct de vedere energetic, are o importanţă-cheie pentru abordarea provocărilor legate de schimbările climatice. Ca reacţie, CTP va utiliza sumele provenite din investiţiile IFC pentru a dezvolta o serie de proiecte imobiliare industriale şi logistice sustenabile, certificate ecologic în România şi Serbia.

În acelaşi timp, pe lângă susţinerea standardelor de mediu înalte pe care CTP le are cu privire la proprietăţile comerciale din România şi Serbia, IFC va ajuta CTP să-şi îmbunătăţească si guvernanţa corporativă şi să-şi optimizeze politicile de sustenabilitate, activitate care va include şi un angajament de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până la sfârşitul anului 2021.

Jan-Evert Post, Director pentru Finanţare şi Relaţii cu Investitorii în cadrul CTP NV a declarat, „CTP urează bun-venit IFC în rândurile investitorilor în obligaţiunile sale ecologice. Atât România, cât şi Serbia, constituie pieţe importante pentru CTP. Obiectivul nostru de a creşte poziţia de lider pe piaţă a CTP, fiind si cel mai durabil dezvoltator de proprietăţi industriale şi logistice de pe aceste pieţe, este pe deplin aliniat cu propriile obiective de dezvoltare ale IFC. Este un proiect de succes pentru amandoua părţile implicate”.

În prezent, „CTP va continua să fie un leader în domeniul mediului, social şi guvernanţă la nivelul sectorului de logistică şi de industrie uşoară din Europa. Considerăm că sprijinul acordat de IFC constituie un puternic vot de încredere în eforturile noastre de a deveni o companie neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon şi de a obţine un loc de top în domeniile mediu, social şi guvernanţă, a adăugat acesta.

În vizunea sa, România constituie un coridor semnificativ de transfer al bunurilor între Europa de Est şi restul Uniunii Europene. Această ţară constituie un important centrul logistic pentru Bulgaria şi Moldova datorită distanţelor scurte şi costurilor de transport scăzute. Serbia, pe de altă parte, deţine un potenţial semnificativ de dezvoltare ca hub industrial şi logistic datorită amplasamentului său geografic, a reţelelor de transport şi costurilor competitive ale forţei de muncă, alături de angajaţi educaţi, multilingvi şi cu cunoştiinţe tehnice.

„Ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est sunt bine poziţionate pentru atragerea noilor investiţii private în sectorul de producţie, iar lanţurile valorice mondiale necesită acces la clădiri industriale verzi şi la facilităţi logistice inteligente şi prietenoase cu mediul.”

„Cu această operaţiune, ne propunem să semnalăm sprijinul nostru pentru cele mai bune practici de sustenabilitate, precum şi pieţei obligaţiunilor ecologice ca instrument-cheie de finanţare a eforturilor de redresare ecologică”, a declarat Ary Naim Director Regional IFC pentru Europa Centrală şi de Sud-est.

Portofoliul de investiţii pe care IFC le-a angajat în Europa Centrală şi de Sud-Est, la sfârşitul lunii iunie 2021, era de 2,474 miliarde de dolari. Investiţiile IFC sunt răspândite în sectoare-cheie din economiile mai multor state, concentrându-se pe consolidarea şi diversificarea instituţiilor financiare, a infrastructurii, a proprietăţii comerciale şi sectoarelor de retail, precum şi pe dezvoltarea capitalului privat şi al fondurilor de capital de investiţii.

Aşadar, IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, este cea mai mare instituţie globală de dezvoltare concentrată pe sectorul privat din pieţele emergente. Activitatea noastră se desfăşoară în peste 100 de state ale lumii, în care ne valorificăm capitalul, experienţa şi influenţa pentru a crea pieţe şi oportunităţi în ţările aflate în curs de dezvoltare. În exerciţiul financiar 2020, am investit 22 miliarde USD în societăţi private şi instituţii financiare din diverse ţări aflate în curs de dezvoltare, valorificând capacităţile din sectorul privat pentru a contribui la eliminarea sărăciei extreme şi pentru a susţine prosperitatea comună.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata