Ilie Sârbu: Băsescu este total dezinformat – subvenţia de 100 de euro nu se acordă celor care nu lucreză terenurile

Fostul ministru al Agriculturii, senatorul social-democrat Ilie Sârbu, a declarat miercuri, 11 august, că şeful statului, Traian Băsescu, ‘este total dezinformat’ atunci când afirmă că subvenţia pentru terenurile agricole, în valoare de 100 de euro, se acordă şi celor care nu le lucrează pământurile.

‘Declaraţia domnului preşedinte Băsescu este parţial adevărată, atunci când este vorba de suprafaţă. Într-adevăr, în România, la ora actuală, nu se lucrează aproximativ 2 – 2,5 milioane de hectare de terenuri. Dar, când vorbeşte de subvenţie, aici lucrurile se complică fiindcă este total dezinformat (n.r. preşedintele Băsescu).

Subvenţia integrală, de 100 de euro, nu se acordă celor care nu lucrează terenuri sau pentru terenuri nelucrate, aşa cum se acordă celor care lucrează. Uniunea Europeană dă sau dădea 50 de euro pe hectar pentru terenurile nelucrate, dar nu pentru ceea ce vedem noi în România, ci pentru terenurile care se înscriau în condiţiile de bune practici ale agriculturii, asta însemnând că nu trebuia să aibă buruieni, să aibă măcar un disc dat. De la Guvern nu se primea nimic’, a spus fostul ministru al Agriculturii.

Potrivit acestuia, specialiştii Comisiei Europene au apreciat că este bine ca terenul să se „odihnească” un an sau doi şi, după aceea, să reintre în circuitul agricol, fapt pentru care se acorda mai mult de jumătate din subvenţie, deşi terenurile nu erau cultivate.

‘Ceea ce se întâmplă în România, într-adevăr, este o delăsare. Însă aici vorbim de suprafeţe mici, parcelele fărâmiţate. Situaţia pe care domnul Băsescu a sesizat-o nu se regăseşte şi la suprafeţele mari sau în zonele în care, într-adevăr, exploataţiile îşi fac treaba’, a afirmat Ilie Sârbu.

Senatorul social-democrat a adăugat că există controale în întreaga ţară, care verifică stadiul terenurilor, mulţi dintre agricultori fiind obligaţi să restituie subvenţiile pentru că, în acele cazuri, parcelele nu întruneau prevederea Uniunii Europene – condiţia de bună practică agricolă.

În ceea ce priveşte propunerea şefului statului ca lucratul pământului să fie stimulat prin pârghii de impozitare, senatorul social-democrat a subliniat că s-a mai încercat şi în trecut punerea în practică a unei astfel de idei.

Potrivit acestuia, există o Ordonanţă de Urgenţă emisă în timpul primul său mandat la Ministerul Agriculturii, care prevedea că, în primul an de zile, primăria avea obligaţia să amendeze persoana care nu lucra terenul, urmând ca, din al doilea an, să îi ia terenul, nu să-l confişte, şi să-l atribuie unei societăţi comerciale din zonă care-l putea lucra. Conform aceleaşi ordonanţe, la final, proprietarul îşi primea redevenţa care este convenită pe zonă.

‘Numai că legea aceasta nu o mai aplică nimeni. La noi legile nu se aplică’, a conchis Ilie Sârbu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că lucratul pământului ar trebui stimulat prin pârghii de impozitare, în condiţiile în care, în România, există la ora actuala două milioane de hectare de pământ nelucrate, dar subvenţia este încasată.

El a precizat că cele două milioane de hectare de pământ nelucrate aparţin în special micilor fermieri.

‘Este rău. Şi trebuie să vedem dacă nu cumva acest venit minim garantat a făcut mai mult rău decât bine. Mă refer la venitul minim garantat care dă o alternativă muncii pământului. Nu mai vorbim de faptul că în agricultură avem următoarea situaţie: lucrezi sau nu pământul, primeşti subvenţia. Mă tem că trebuie să facem ceva. Este inadmisibil să primeşti subvenţia şi să nu lucrezi pământul, dar aceasta este regula Uniunii Europene – ei au pornit de la premisa că sunt ani în care pământul nu se lucrează’, a spus preşedintele.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata