Importurile de gaze ruseşti în România sunt în continuare cu 9,2% mai mici decât cele normale

Livrările de gaze rusești în România sunt luni cu 9,2% mai mici decât cele normale, deși, inițial, Gazprom anunțase o reducere de 10,6% pentru această zi, au declarat reprezentanții Departamentului pentru Energie.

Duminică, importurile au fost mai mici tot cu 9,2 procente.

Totodată, livrările de gaze din Rusia au fost reduse vineri cu 13,6% față de situația normală, după ce Gazprom a anunțat pentru această zi o reducere și mai mare, de 30,7%.

„Pentru ziua de astăzi (vineri — n. r.), scăderea inițială anunțată de dispeceratul Gazprom din Sofia era de 30,7%, dar au revenit ulterior și au anunțat o scădere de 13,6% în raport cu nominalizările făcute de Transgaz, pe baza solicitărilor beneficiarilor din România. Concret, importul actual de la Gazprom este sub 0,14 milioane de metri cubi pe zi și, pentru ușurința comparației, importul actual este similar consumului actual total al unui oraș ca Botoșani sau Satu Mare sau consumului actual al CET Timișoara”, au spus oficialii Departamentului.

Consumul actual total al României este de 25,5 milioane de metri cubi pe zi, în timp ce producția internă de gaze naturale este de 31 de milioane de metri cubi pe zi.

Reducerea livrărilor din Federația Rusă are un impact foarte mic, a declarat, joi, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu. Importurile de gaze rusești au fost reduse joi cu 15%.

„Importurile de gaze din Rusia sunt în prezent la circa 0,14 milioane de metri cubi pe zi. Vorbim, așadar, despre un impact foarte mic al reducerii importurilor de gaze rusești. Volumul de gaz aflat deja în capacitățile de stocare este de aproximativ 2,8 miliarde metri cubi, cu aproximativ 1 miliard metri cubi mai mult decât obligația legală de stocare”, a explicat ministrul.

La începutul acestei luni, Nicolescu s-a întâlnit cu ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Federației Ruse în România, Oleg Malginov, întâlnire la care au participat și reprezentanți ai Transgaz.

Ambasadorul Rusiei la București nu a confirmat faptul că nu vor mai avea loc reduceri în livrările de gaze rusești către România, a anunțat la momentul respectiv Departamentul pentru Energie.

Departamentul pentru Energie a susținut, în repetate rânduri, că populația nu va fi afectată în niciun fel de aceste reduceri, chiar dacă rușii sistează total livrările până la primăvară. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata