Eurodeputaţii au votat aproape în unanimitate (587 de voturi pentru, opt împotrivă, 33 abţineri) pentru a confirma acordul la care s-a ajuns la jumătatea lunii noiembrie între negociatorii Parlamentului şi cei ai statelor membre.
Textul, care revizuieşte legislaţia din anul 2006, menţine interdicţia privind exportul de „deşeuri destinate eliminării” către ţări terţe.
Acesta confirmă, de asemenea, interdicţia privind exportul de „deşeuri periculoase destinate valorificării” către ţări din afara OCDE.
Însă merge şi mai departe. De acum înainte, exporturile către ţările ce nu fac parte din OCDE, care reprezintă cea mai mare parte a lumii, vor fi permise numai dacă aceste ţări dispun de facilităţile necesare pentru a le „gestiona într-un mod raţional din punct de vedere ecologic”, precizează audituri alocaţi unor „organisme independente”.
Informaţiile de audit vor fi puse la dispoziţia exportatorilor de deşeuri într-un registru centralizat de Comisia Europeană.
În momentul de faţă, legislaţia interzice în prezent exportul tuturor deşeurilor din plastic, chiar şi al celor nepericuloase, către ţările care nu fac parte din OCDE. Cu toate acestea, după o perioadă de cel puţin cinci ani, aceste ţări vor putea solicita Comisiei Europene autorizaţia de a importa deşeuri de plastic din UE, cu condiţia să „respecte standarde stricte de gestionare a deşeurilor”, cu o evaluare de la caz la caz de către executivul european.
Transporturile de deşeuri din plastic către ţările OCDE sunt permise în continuare, dar sunt supuse unor standarde mai stricte şi unei proceduri de notificare, pentru a se garanta că nu există niciun „impact semnificativ asupra mediului sau sănătăţii oamenilor”.
Însă, textul solicită celor 27 de state membre să prevadă „sancţiuni eficiente, proporţionale şi disuasive” în caz de încălcare, cu amenzi sau revocarea autorizaţiilor de export de deşeuri.
Concret, în anul 2022, UE a exportat o cantitate de 32,1 milioane de tone de deşeuri (dintre care 12,4 milioane de tone în Turcia, 3,5 milioane în India şi 1,6 milioane în Egipt), conform Eurostat.
În acest sens, China, pentru o lungă perioadă de timp una dintre principalele destinaţii, a provocat o criză pe piaţa globală de reciclare prin decizia din 2018 de a-şi închide porţile pentru deşeurile străine, interzicând treptat importul de materiale plastice, metale, textile, deşeuri de oţel.
Asaltată la rândul său, Indonezia a trimis apoi înapoi în Occident containere cu deşeuri considerate neconforme sau periculoase.
Aşadar, legislaţia votată de eurodeputaţi urmăreşte, de asemenea, să reglementeze mai bine transportul deşeurilor în cadrul UE, datorită unor date care vor fi digitalizate şi centralizate. Transferurile de deşeuri nerecuperabile vor fi interzise între statele membre, cu excepţia „cazurilor justificate în mod corespunzător”.
Sursa: www.economica.net