În întreg oraşul Cluj se simte un miros insuportabil, iar oamenilor li se face efectiv rău pe stradă: „Nu pot să mă plimb pe stradă că mi se face rău de la miros și îmi vine sa vomit”.
Localnicii au făcut sesizări peste sesizări în speranţa că situaţia se va rezolva.
În acest sens, zeci de sesizări au fost făcute pe platforma MyCluj, principala reclamaţie fiind că „În toate cartierele Clujului PUTE!”. Având în vedere şi temperaturile caniculare din ultima perioadă, efectul mirosului este cu atât mai puternic.
Iar, după mai multe verificări, autorităţile au identificat sursa: ar fi vorba despre Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, gestionat de firma Supercom.
În explicaţiile sale, „Încă din primul moment al apariției mirosului din Cluj-Napoca, primarul Emil Boc a dispus factorilor de control să investigheze cauza mirosului existent în oraș. În urma analizelor efectuate de către autoritățile statului s-a stabilit că acest miros provine de la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, centru care colectează deșeurile din tot județul.
Autoritățile de control au dispus măsuri operatorului de salubritate Supercom pentru diminuarea mirosului, măsuri care vor fi comunicate public de către autoritățile respective. Vom solicita în continuare autorităților statului implicare, până când această problemă va fi rezolvată în integralitate”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, pentru monitorulcj.ro.
„La rampa de la Pata Rât nu este nicio problemă, nu s-a făcut nicio mişcare. Este intactă, nu există nicio problemă.
Pe de altă parte, activiştii de mediu susțin că mirosul vine de la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor, care apartine Consiliului Judeţean şi care se află la aproximativ şapte kilometri de centrul municipiului. Deşi au făcut de-a lungul timpului sesizări cu privire la modul în care sunt gestionate deşeurile aici, autorităţile nu au luat măsuri”, a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, potrivit observatornews.ro
„Merg pe stradă, mi se face rău și îmi vine să vomit”
În afirmaţiile sale, „Eu am filmat în ani de zile de zeci de ori cu drona cu camera faptul că aici în corpul depozitului sunt saltele, cauciucuri. Am sesizat de multe ori Garda de mediu şi de cele mai multe ori nici nu au răspuns”, Szakacs Istvan, activist de mediu, conform sursei citate.
„Nu se poate așa ceva! Nu pot să mă plimb pe stradă că mi se face rău de la miros și îmi vine sa vomit! Locuiesc în zona Someșeni și un miros cumplit de gunoaie ne intoxică aerul. Nu pot să aerisesc casa și nici nu pot ieși din casă din cauza mirosului. Vă rog faceți ceva!”,
„Mirosul în cartierul Gheorgheni, ca și în tot Clujul, este de cadavru mort, se poate face ceva?” sau „Miroase a gunoi oribil. În tot Clujul miroase a gunoi”, „În orașul de 5 stele pute a hoit de câteva zile”, sunt doar câteva dintre reclamaţiile oamenilor.
Sursa: www.antena3.ro