În cadrul economic, în viitor, hidrogenul produs de ofertanții selectați, va fi utilizat în sectoare precum cel al oțelului, al produselor chimice, al transportului maritim și al îngrășămintelor, contribuind la decarbonizarea industriei europene, a declarat Comisia, potrivit sursei citate.
În acest sens, proiectele aprobate pentru finanțare care au fost selectate dintr-un total de 132 de oferte, vor produce hidrogen regenerabil în patru țări europene – Portugalia, Spania, Norvegia și Finlanda. Acestea vor primi subvenții pentru a acoperi diferența de preț dintre costurile de producție și prețul de piață al hidrogenului, care este în prezent determinat de producătorii neregenerabili, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei.
Concret, proiectele de hidrogen ecologic care primesc finanțare ar urma să producă în total 1,58 milioane de tone de hidrogen regenerabil în zece ani, evitând peste 10 milioane de tone de emisii de CO2, a mai precizat Executivul comunitar.
Astfel, Kadri Simson, comisarul european pentru energie, a declarat că rezultatele primei licitații a Băncii Europene a Hidrogenului dovedesc interesul ridicat al industriei europene pentru producerea și utilizarea hidrogenului.
În afirmaţiile sale, „Proiectele selectate ne vor ajuta să atingem obiectivele UE în materie de energie și climă pentru 2030, creând în același timp noi oportunități pentru locuri de muncă și competențe ecologice. Cea de-a doua licitație a băncii de hidrogen, care va avea loc mai târziu în acest an, reprezintă o altă oportunitate interesantă pentru industria europeană și sper să constat un interes similar și atunci”.
În contextul ofertelor, în cadrul primei licitații, solicitanții au prezentat oferte cuprinse între 0,37 și 0,48 EUR pe kilogramul de hidrogen din surse regenerabile produs, iar subvențiile pentru fiecare proiect variază între 8 și 245 de milioane de euro. Subvențiile vor fi finanțate din veniturile încasate din vânzarea certificatelor de emisii (EU ETS).
Practic, cel mai mare proiect acordat este MP2X din Sines, Portugalia, care își propune să producă 511 000 tone de hidrogen din surse regenerabile în zece ani. Proiectul este implementat de MadoquaPower2X, un consorțiu format din Madoqua Renewables, Power2X și Copenhagen Infrastructure Partners (CIP).
Cel de-al doilea proiect ca mărime este Catalina, din provincia Teruel din nord-estul Spaniei, care vizează o producție de 480 000 de tone de hidrogen verde. Subvenția este acordată companiei Renato Ptx Holdco, care dezvoltă proiectul.
Acordurile ar trebui să fie semnate până în luna noiembrie 2024, iar proiectele selectate va trebui să înceapă să producă hidrogen regenerabil în termen de cinci ani.
Sursa: www.economica.net