În urma controalelor făcute la Deduleşti, s-au dat amenzi de 93.000 de lei

 Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor au trimis echipe mixte de control în Regiunea Sus-Muntenia Ploieşti, unde au întreprins o serie de acţiuni de verificare într-o zonă extrem de solicitată de consumatori – Deduleşti, judeţul Argeş, în urma cărora au aplicat cinci amenzi contravenţionale, în valoare de 93.000 de lei.

Ca urmare au fost oprite definitiv de la comercializare 78 de kilograme de produse alimentare, în valoare de 2.360 de lei, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, printr-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Controalele de pe Dealul Negru au făcut parte dintr-o campanie amplă, derulată în regiune, care a marcat Ziua Siguranţei Alimentare – sărbătorită pe 7 iunie. Au fost controlaţi 5 operatori economici care îşi desfăşurau activitatea la popasul de la Deduleşti – cunoscuţi publicului larg pentru celebrii mici aflaţi la vânzare în această zonă, la 4 dintre aceştia oprindu-se temporar prestarea serviciului de alimentaţie publică.

În urma controalelor, principalele abateri constatate de comisari au fost: comercializarea produselor fără indicarea gramajului acestora; utilizarea de spaţii frigorifice neigienizate; comercializarea unor produse fără elemente de identificare şi caracterizare şi nerespectarea condiţiilor de depozitare a produselor (ex. nerespectarea temperaturii de păstrare indicate de producător).

Echipele de comisari din judeţele componente ale Regiunii Sud-Muntenia au fost coordonate, pe teren, de Claudiu Dolot, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, director general ANPC, şi Cristian Grozavu, comisar regional CRPC Ploieşti.

De altfel, echipele mixte ale CRPC Ploieşti continuă acţiunile de control şi supraveghere a pieţei în regiune şi în zilele următoare.

„ANPC îi asigură încă o dată pe toţi consumatorii că veghează cu atenţie la modul în care operatorii economici le respectă drepturile stabilite prin lege, manifestând toleranţă zero faţă de practicile comerciale care pot pune în pericol sănătatea sau poate chiar viaţa consumatorilor, în timpul actului comercial”, se menţionează în comunicat.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata