În prezent, în Turda orașul din România se lucrează la ridicarea primei fabrici de medicamente construită de o companie internaţională, în ultimii 30 de ani, în țara noastră.
Astfel, Stada România, subsidiară a grupului Stada Arzneimittel AG, anunţă că stadiul lucrărilor după primul an de la deschiderea şantierului de construcţie fabricii de medicamente de la Turda este în graficul agreat, fiind 70% finalizată.
În informaţiile caompaniei, ”Stada România, subsidiară a grupului Stada Arzneimittel AG, anunţă că stadiul lucrărilor după primul an de la deschiderea şantierului de construcţie a primei fabrici de medicamente construită de o companie internaţională în ultimii 30 de ani, în România este în graficul agreat.
Cu o investiţie de peste 50 milioane euro, această nouă facilitate de producţie este amplasată în Parcul Industrial Arieş din Turda, judeţul Cluj. Proiectul de tip greenfield este parţial susţinut în implementarea sa de Guvernul României, printr-o contribuţie de ajutor de stat”, anunţă compania.
Concret, noua unitate de producţie şi ambalare va cuprinde iniţial 9 linii tehnologice de ultimă generaţie pentru produse în doză solidă (capsule şi tablete), dintre care primele 3 linii au sosit deja şi sunt în curs de calificare. Cu o capacitate maximă de peste 160 milioane cutii produs farmaceutic pe an, fabrica de la Turda va fi una dintre cele mai moderne facilităţi de producţie din Europa.
Suprafaţa totală a unităţii este de aproximativ 30.000 mp şi permite o extindere rapidă a liniilor de producţie până la un număr de 12. Întreaga suprafaţă a terenului achiziţionat este de 100.000 mp şi permite de asemenea, o dezvoltare ulterioară a facilităţilor de producţie, prin construcţia unor noi clădiri, în funcţie de cererea pieţei şi raportat la nevoile de dezvoltare continuă a companiei.
Termenul de finalizare a fabricii de medicamente din Turda este planificat pentru luna iunie 2024
În viitor, produsele finite din unitatea din Turda – atât medicamentele eliberate pe bază de reţetă, cât şi produse farmaceutice eliberate fără prescripţie medicală – sunt destinate să deservească cu preponderenţă România si pieţele din Europa, în care grupul Stada îşi desfăşoară operaţiunile.
De asemenea, termenul de finalizare a facilităţii de producţie este planificat pentru luna iunie 2024, urmând ca apoi, să înceapă etapa obţinerii autorizaţiilor necesare, obiectivul fiind ca în luna octombrie 2024 să poată ieşi pe porţile fabricii primele camioane cu medicamente.
În precizările directorului general al Stada România, „Stada dezvoltă la Turda prima fabrică de medicamente construită de la 0 în România de către o companie multinaţională, punând astfel o piatră de temelie în transformarea României de azi într-un jucător important în sectorul farmaceutic European, securizând în acelaşi timp lanţul de aprovizionare în acest domeniu strategic.
Am ales Turda pentru că este o localitate situată în inima unei regiuni cheie pentru Grupul Stada. Suntem mulţumiţi de cum au decurs lucrările în primul an şi mândri că partenerii noştri din Cluj respectă graficul agreat, lucrările avansând până la o medie de 70% din totalul celor de exterior şi interior.
Iată că, în ciuda contextului geopolitic din regiune şi a celui economic, la nivel global, noi ne menţinem planurile de dezvoltare aşa cum le-am anunţat. Atât în ceea ce priveşte planurile investiţionale din Turda, cât şi pe cele de dezvoltare a portofoliului de produse disponibile pentru pacienţii din România”, subliniază Mihai Fugarevici, director general al Stada România.
„Odată cu deschiderea fabricii, vor fi şi numeroase locuri de muncă”
La rândul său, “Această investiţie nu este doar despre construcţia unei fabrici, ci despre crearea de noi oportunităţi profesionale pentru turdeni. Odată cu deschiderea fabricii, vor fi şi numeroase locuri de muncă, oferind comunităţii noastre şansa de a se dezvolta. Suntem cu toţii nerăbdători să vedem fabrica de medicamente începându-şi activitatea în 2024”, a declarat Cristian Matei, primarul oraşului Turda.
Toate etapele de construcţie şi partea operaţională sunt coordonate de Camelia Florea, care conduce proiectul în calitate de director Fabrică.
Exploatarea facilităţii presupune formarea unei echipe de aproximativ 400 de angajaţi cu experienţă în industria farmaceutică.
În prezent, Stada România este parte integrantă a grupului STADA Arzneimittel AG si este prezentă pe piaţa din România din anul 1992, activând prin intermediul a doua entităţi Stada M&D şi Stada Hemofarm (laborator specializat în testarea produselor întregului grup Stada, situat în Timişoara).
În plus, Stada Arzneimittel AG este o companie farmaceutică cu sediul central în Bad Vilbel, Germania. La nivelul anului 2022 Grupul STADA a raportat o cifră de afaceri de 3.8 miliarde euro şi EBITDA de 875 milioane euro. Stada Arzneimittel AG este prezentă în aproximativ 120 de ţări, 20 de fabrici şi peste 13.000 de angajaţi în întreaga lume.
În contextul sanitar, Stada oferă pacienţilor atât medicamente inovative, generice, produse farmaceutice de înaltă specializare (biosimilare), cât şi produse fără prescripţie medicală (Customer Health Care).
La nivelul anului 2022, Stada România a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de peste 247 milioane lei, în creştere cu 37% faţă de 2021, când a realizat afaceri de 180,1 milioane lei. (incluzând vânzările asimilate ale produselor WALMARK, ce au fost integrate în portofoliu după cumpărarea acestei companii în anul 2019), plasându-se astfel în top 10 producători de medicamente generice.
Sursa: www.antena3.ro