Pentru prima dată, şefii diplomaţiilor şi miniştrii apărării ai SUA şi Japoniei vor purta duminică, 28 iulie, discuţii de securitate care vor include „descurajarea extinsă”, un termen utilizat pentru a descrie angajamentul Statelor Unite de a-şi folosi forţele nucleare pentru a descuraja atacuri asupra aliaţilor lor, transmite marţi Reuters, citat de Agerpres.
Această temă nu a mai fost discutată anterior la niveluri inferioare, iar discuţiile de acum vor ridica un subiect sensibil în Japonia, ţară care a promovat neproliferarea armelor nucleare şi singura care a fost victima unor atacuri cu bombe atomice.
În acest sens, Washington şi Tokyo au anunţat încă din luna aprilie o consolidare istorică a alianţei SUA-Japonia, semnată pentru prima dată în anul 1951, cei doi aliaţi căutând să descurajeze ceea ce consideră a fi ameninţări regionale în creştere din partea Chinei, Rusiei şi Coreei de Nord.
În declaraţiile sale, „Angajamentele noastre de securitate faţă de aliaţii noştri japonezi sunt ferme şi ne angajăm să folosim toate mijloacele aflate la dispoziţia Americii, inclusiv nucleare, pentru a ne asigura că ne vom respecta aceste angajamente”, a declarat asistentul secretarului de stat pentru Asia de Est şi Pacific, Daniel Kritenbrink, înaintea discuţiilor programate în Japonia.
În plus, secretarul de stat Antony Blinken va avea de asemenea o întâlnire bilaterală cu omologul său pe parcursul vizitei, parte a unui turneu asiatic menit să le dea asigurări aliaţilor despre sprijinul din partea SUA în contextul în care alegerile prezidenţiale din noiembrie provoacă incertitudine asupra politicii externe a Washingtonului.
Secretarul apărării Lloyd Austin va avea la rândul său discuţii trilaterale cu omologii japonez şi sud-coreean
Discuţiile de securitate cu Japonia vor include, de asemenea, eforturi de aprofundare a cooperării dintre industriile de apărare, precum şi de modernizare a structurilor de comandă pentru îmbunătăţirea coordonării între cele două armate.
„Aceste convorbiri istorice 2+2 vor consolida trecerea noastră de la un accent pe protecţia Alianţei la unul pe proiecţia Alianţei”, a declarat ambasadorul SUA în Japonia, Rahm Emanuel.
„Printr-o transformare a structurii de comandă a forţelor Statelor Unite în Japonia, aliniată cu lansarea istorică de către Japonia a comandamentului său comun în martie viitor, Alianţa va fi pregătită şi echipată pentru a răspunde provocărilor de securitate în Indo-Pacific pentru deceniile viitoare”, a adăugat el.
Discuţiile au loc în timp ce SUA iau în considerare cea mai amplă reorganizare a structurii lor de comandă militară din Asia de Est din ultimele decenii, iar Japonia are în plan să înfiinţeze un nou cartier general comun pentru Forţele sale de autoapărare până în martie viitor.
Japonia oferă o bază pentru ca SUA să îşi proiecteze forţa militară în Asia, găzduind 54.000 de soldaţi americani, sute de avioane militare americane şi singurul grup de atac de portavion prepoziţionat al Washingtonului.
Sursa: www.antena3.ro