A început greva generală

Sindicatele din primării, consilii judeţene şi instituţiile publice subordonate acestora, de pe întreg teritoriul ţării, afiliate la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), intră în grevă generală pe termen nelimitat, începând de luni, 31 mai, ora 8.00, cu aproximativ 65.000 de salariaţi, din peste 1.600 de instituţii, a declarat Valer Suciu.

Pe perioada de desfăşurare a grevei generale, toate instituţiile subordonate primăriilor, prefecturilor, Consiliilor judeţene, municipale se închid, salariaţii sunt prezenţi la serviciu, dar nu lucrează, iar în instituţiile respective au acces doar reprezentanţii mass-media.

În grevă generală pe termen nelimitat se vor afla, din acestă dimineaţă, şi sindicaliştii din învăţământ. ‘Chiar dacă, prin şantaj şi presiuni, colegi de-ai noştrii intră, azi, la Bacalaureat, asta nu înseamnă că anul şcolar s-a încheiat. Greva va continua’, spune Liviu Pop, secretar general al FSLI.

Şi poliţiştii şi vameşii, intră luni în grevă generală pe termen nelimitat, cu asigurarea unei treimi din activitate.

Totodată, vor intra în grevă de solidaritate, cu întreruperea lucrului de o zi, şi 120.000 de membri de sindicat din aproape 500 de unităţi sanitare şi de asistenţă socială.

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) declanşează, la rândul lor, luni dimineaţă, grevă cu întreruperea lucrului.

Conform liderilor sindicali, pe durata grevei, încetează activităţile de escortare a deţinuţilor la punctele de lucru, activităţile de prezentare la instanţele de judecată – cu excepţia deţinuţilor arestaţi preventiv, încetează transferurile pentru executarea pedepsei, activităţile educative, culturale şi sportive cu deţinuţii, intervenţia şi consilierea psihologică planificată, încetează orice alte activităţi de grup cu deţinuţii, activităţile din sectorul economico-administrativ, activitatea la sectorul Organizarea Muncii.

De asemenea, va fi redus programul la sectorul evidenţă deţinuţi la patru ore pe zi şi programul de vizite/ cumpărături la patru ore pe zi. Va funcţiona normal doar paza penitenciarului, supravegherea deţinuţilor pe secţii şi asigurarea utilităţilor de minimă necesitate.

Federaţia Naţională Sindicală ‘Ambulanţa’ a hotărât ca începând cu ora 10,00, să declanşeze protestul naţional pe o perioadă nedeterminată. Participă la grevă peste 10.000 de angajaţi din Serviciile de Ambulanţă, care şi-au exprimat dorinţa prin semnătură, împotriva măsurilor austere propuse şi susţinute de Guvernul Romaniei în Acord cu Fondul Monetar Internaţional.

Pe data de 1 iunie, vor intra în grevă de solidaritate cu încetarea lucrului, angajaţii Metrorex, iar metroul nu va circula în intervalul oral 4.00-16.00, o măsură similară fiind luată şi de angajaţii de pe unele tramvaie şi troleibuze.

Sindicatele au decis un program de acţiune foarte concret în următoarea perioadă, care ţine cont de procesul pe care Guvernul vrea să îl urmeze în vederea aprobării, prin asumarea răspunderii în faţa Parlamentului, a actului normativ ce transpune în practică scrisoarea adresată Fondului Monetar Internaţional.

Dintre măsurile pe care Guvernul le are în vedere, sindicaliştii protestează faţă de:

  • reducerea cu 25 la sută atât a salariilor din sectorul bugetar, cât şi din cele din sectorul economic în care statul este majoritar,
  • reducerea individuală a pensiilor cu 15 la sută cât şi a fondului de şomaj,
  • neacceptarea creşterii salariului minim ca element de combatere a evaziunii fiscale pe piaţa forţei de muncă,
  • impozitarea tichetelor de masă care afectează unic majoritatea personalului din sectorul economic.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata