Remus Baciu, fost consilier în Ministerul Sănătăţii, a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul „Steriletul”, în care a fost trimis în judecată de DNA pentru achiziţionarea de sterilete la preţuri de 30 de ori mai mari decât cele din import şi de cinci ori mai mari decât cele practicate în reţeaua farmaceutică.
În acelaşi dosar, au fost achitaţi Elena Daiana Druţă, medic primar la Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino” Bucureşti; Ileana Adriana Deac, avocat în Baroul Bucureşti; Cristinel Spiridon Vodislav, reprezentant legal al SC Vodimedicor SRL Tg. Jiu.
Instanţa supremă a respins, ca nefondat, apelul declarat de DNA împotriva deciziei de achitare dată de Curtea de Apel Bucureşti în 8 aprilie 2015. De asemenea, judecătorii au respins, ca tardiv, apelul declarat de Ministerul Sănătăţii, decizia fiind definitivă.
Remus Baciu a mai fost achitat de două ori în acest dosar, în noiembrie 2009 şi în ianuarie 2014, însă de fiecare dată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea cazului.
Potrivit DNA, în perioada 13 decembrie 2002 — 31 ianuarie 2003, Remus Virgil Baciu şi Elena Daiana Druţă, în calitate de preşedinte şi, respectiv, membru al Comisiei de licitaţie naţională organizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei în 2002 pentru achiziţionarea de produse contraceptive, au înlesnit, cu încălcarea normelor legale, atribuirea către societatea Vodimedicor a unui contract de achiziţie publică în valoare totală de 747.723,96 de lei (223.000 de dolari), având ca obiect achiziţia a 16.200 de sterilete tip Cooper T 380 A.
„Prin acest contract, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat sterilete la preţul unitar de 46,15 lei, în condiţiile în care preţul de import unitar al steriletului era de 1,54 lei, iar preţul mediu unitar al produselor similare valorificate la acea dată prin reţeaua farmaceutică era de 9,06 lei. Astfel, bugetul ministerului a fost prejudiciat cu suma de 597.116,80 de lei (178.000 de dolari)”, susţineau procurorii anticorupţie.
DNA preciza că, pentru înlesnirea atribuirii acestui contract, Remus Baciu a primit de la Cristinel Spiridon Vodislav, cu titlu de mită, suma de 67.000 de lei.
„Pentru a ascunde natura reală a acestei sume, Remus Virgil Baciu a determinat-o pe concubina sa, Ileana Adriana Deac, avocat, să întocmească un contract de asistenţă juridică ce viza soluţionarea unui litigiu inexistent al Vodimedicor cu o firmă de transport aerian. Procurorii spun că pentru ajutorul dat la atribuirea acestui contract, Elena Daiana Druţă a primit, cu titlu de mită, în baza unei înţelegeri prealabile, suma de 25.150 de lei pe care, la data de 6 noiembrie 2002, ziua semnării contractului de achiziţie publică, Vodislav i-a transferat din contul societăţii sale în contul unei agenţii de turism din Bucureşti pentru plata a patru pachete turistice la Paris”, declarau procurorii anticorupţie.
Remus Baciu a fost trimis în judecată şi în alt dosar, în care este acuzat că, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a pretins de la mai multe persoane sume mari de bani reprezentând aproximativ 15% din valoarea despăgubirilor acordate de ANRP, pentru a urgenta soluţionarea dosarelor de despăgubiri şi remiterea despăgubirilor cuvenite, prin convertirea sumei de bani în acţiuni la Fondul Proprietatea. În acest dosar, Remus Baciu a fost condamnat în 2013 la trei ani închisoare cu executare.
De asemenea, el este trimis în judecată în alte două dosare ANRP, alături de fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi fostul şef al ANI Horia Georgescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)