INS: rata şomajului a crescut la 8,1% în primul trimestru

Rata şomajului BIM (Biroul Internaţional al Muncii) a atins, în primul trimestru al acestui an, nivelul de 8,1 %, în creştere atât faţă de trimestrul anterior (7,5 la sută) cât şi faţă de trimestrul corespunzător din anul precedent (6,9 la sută) , informează un comunicat remis marţi Agerpres de către Institutul Naţional de Statistică (INS).

În primul trimestru al anului 2010, populaţia activă a României era de 9,721 milioane persoane, din care 8,934 milioane persoane erau ocupate şi 787.000 persoane erau şomeri BIM, ceea ce înseamnă 8,1 la sută, mai mult decât în trimestrul anterior (7,5 la sută) şi decât în trimestrul corespunzător al anului 2009.

Salariaţii, inclusiv cei din forţele armate şi asimilaţi şi persoanele care lucrează în sectorul informal şi la negru erau, conform INS, în număr de 6,035 milioane, alte categorii reprezentând 2,899 milioane de persoane.

În T1 2010, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 57 la sută, ceea ce înseamnă un nivel inferior atât celui din trimestrul corespunzător din anul precedent, cât şi celui din trimestrul anterior (minus 0,4 puncte procentuale în ambele cazuri), arată aceeaşi sursă, care precizează că rata de ocupare reprezintă ponderea populaţiei ocupate, dintr-o anumită grupă de vârstă, în populaţia totală din aceeaşi grupă de vârstă.

Ca şi în trimestrele anterioare, gradul de ocupare era mai mare pentru bărbaţi (64 la sută, faţă de 50 la sută pentru femei) şi pentru persoanele din mediul rural (57,6 la sută, faţă de 56,6 la sută în mediul urban).
Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 23,6 la sută, iar cea a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 61,6 la sută, la o distanţă de 7,4 – 8,4 puncte procentuale faţă de ţinta naţională de 69 – 70 la sută, propusă în cadrul Strategiei Europa 2020.

Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 62,3 la sută. Rata de activitate defineşte ponderea populaţiei active dintr-o anumită grupă de vârstă din populaţia totală de aceeaşi vârstă
Raportul de dependenţă economică (numărul persoanelor inactive şi în şomaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1.402 la mie, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1.781 la mie), precum şi pentru cele din mediul rural (1.440 la mie).

Rata şomajului BIM a fost de 8,1 la sută, în creştere atât faţă de trimestrul anterior (7,5 la sută) cât şi faţă de trimestrul corespunzător din anul precedent (6,9 la sută).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului BIM a fost de 1,7 puncte procentuale (8,8 la sută pentru bărbaţi faţă de 7,1 la sută pentru femei), iar pe medii rezidenţiale, de 4,1 puncte procentuale (9,9 la sută pentru mediul urban, faţă de 5,8 la sută pentru mediul rural).

Rata şomajului BIM avea nivelul cel mai ridicat (22,2 la sută) în rândul tinerilor de 15-24 ani.

Rata şomajului înregistrat pentru cele trei luni aferente trimestrului I 2010 a înregistrat valori apropiate ratei şomajului BIM: 8,1 la sută în ianuarie, 8,3 la sută în februarie şi 8,4 la sută în martie 2010.

Cele două rate ale şomajului (BIM respectiv cel înregistrat) nu sunt comparabile din cauza perioadelor de referinţă şi sferei de cuprindere diferite, specifică INS.

Şomerii în sens BIM sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata