INS va colecta on-line datele statistice de la întreprinderi şi unităţile administrative

Institutul Naţional de Statistică (INS) va colecta on-line datele statistice în anchetele şi cercetările care vizează întreprinderile şi unităţile administrative, după ce va implementa până în toamna lui 2010 un proiect finanţat din fonduri structurale de la Uniunea Europeană (UE).

Proiectul presupune realizarea unui portal web pentru preluarea datelor statistice on-line, îmbunătăţind astfel accesul cetăţenilor, mediului de afaceri şi instituţiilor publice la informaţii prin intermediul unor servicii publice modernizate, a declarat vineri  (20 noiembrie 2009) preşedintele INS, Vergil Voineagu, la lansarea proiectului ‘Portal web pentru preluarea on-line a datelor statistice’, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Acest proiect este în valoare de 25,493 milioane lei, a precizat preşedintele INS. Din acest total, fondurile nerambursabile se cifrează la circa 17 milioane lei, co-finanţarea este de aproximativ trei milioane lei, iar restul sunt aşa-numitele cheltuieli neeligibile (TVA, dobânzi), care sunt suportate de la bugetul de stat.

Proiectul a fost depus în noiembrie 2008, iar contractul de finanţare a fost semnat în august 2009, implementarea fiind prevăzută să dureze 14 luni.

Potrivit preşedintelui INS, portalul on-line va fi testat pentru 20 de anchete şi cercetări statistice, pentru indicatori pe termen scurt, cum ar fi cercetările care se referă la structurile de primire turistică şi agenţiile de turism, autorizaţiile de construire clădiri, activitatea de cercetare-dezvoltare, locuinţele terminate, ancheta locurilor de muncă, costul forţei de muncă, transportul rutier de mărfuri şi de pasageri, activitatea bibliotecilor.

În decurs de 5 ani, sistemul va fi extins la 200 de anchete şi cercetări statistice realizate de INS. Sistemul nu se va aplica pentru anchetele şi cercetările care vizează gospodăriile şi nici în cazul recensămintelor, unde, conform estimărilor reprezentanţilor INS, ar aduce teoretic reduceri de costuri cu 50 al sută (costul unui recensământ este de circa 24 milioane euro).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata