Instanţa exinde sechestrul pe o parte din averea lui Dan Voiculescu

Curtea de Apel București a decis marți extinderea sechestrului asigurator pe o parte din averea lui Dan Voiculescu în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

Instanța a pus sechestru pe 36 de hectare care aparțineau ICA, peste 9 milioane de acțiuni de la Compania de Cercetări Aplicate și Investiții donate de Dan Voiculescu fiicei sale Camelia Voiculescu și pe alte 9 milioane de acțiuni donate celeilalte fiice, Corina Voiculescu.

De asemenea, instanța a dispus sechestru și pe averea altor inculpați, printre care și asupra unui împrumut luat de Sorin Pantiș, fost ministru al Comunicațiilor, de la HVB Bank.

Aceste decizii i-au nemulțumit pe avocați, care au formulat o altă cerere de recuzare a noului complet, format din judecătorii Camelia Bogdan și Mihai Alexandru Mihalcea.

„V-ați dovedit părtinitoare. Se simte din ceea ce faceți. Ați călcat în picioare drepturile procesuale ale părților. Nu vă luați dusă de val”, i-a spus avocatul lui Pantiș judecătoarei Camelia Bogdan.

Procesul a fost întrerupt, urmând ca un alt complet să soluționeze cererea de recuzare.

Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acționar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA București, de membru al Adunării Generale a Acționarilor și al Consiliului de Administrație ale ICA și de membru al AGA și director general al SC „Bioprod” SA București.

Procurorii anticorupție au reținut în sarcina acestuia infracțiunile de folosire de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid a influenței și autorității date de această calitate în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum și de spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC „Benefica” SA București (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracțiunea de stabilire, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând agenților economici la care statul este acționar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general și membru al AGA și, ulterior, al CA al ICA SA București, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice și fals în înscrisuri sub semnătură privată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata