Intenţionăm să reabilităm cel puţin 35.000 de hectare de livezi prin viitorul PNDR, declară ministrul Constantin

Vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a declarat sâmbătă, 25 octombrie, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, că prin viitorul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) se intenționează reabilitarea a cel puțin 35.000 de hectare de livezi.

„Avem alocate prin PNDR 260 de milioane de euro. Intenționăm să reabilităm cel puțin 35.000 de hectare de livezi în perioada 2015-2020, pentru că avem o situație nedorită în România: din 170.000 de hectare de livezi, cam jumătate sunt în declin, îmbătrânite, nu mai produc așa cum ar trebui să producă. Cred că 35.000 de hectare ar însemna o revigorare a ceea ce înseamnă potențialul sectorului pomicol din România. De asemenea, avem o măsură dedicată, în cadrul acestui subprogram de pomicultură, părții de procesare — 40 de milioane de euro pentru procesarea separată de celelalte procesări numai în pomicultură”, a spus ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin a anunțat că programul de reconversie în pomicultură va începe de anul viitor și că speră ca Stațiunea pomicolă Bistrița să devină principalul furnizor de puieți pentru zona Ardealului.

„Programul de reconversie în pomicultură începe în 2015. Aici, pentru că suntem la Bistrița, trebuie să spun că mă bazez foarte tare pe Stațiunea pomicolă de aici. Am discutat și cu cei din zonă, și cu cei de la Iași, și cu cei de la Mărăcineni. Aș vrea ca Bistrița să fie principalul furnizor pentru pepinierele din zona Ardealului, aș vrea ca cei de la Iași să se capitalizeze și să fie principalul furnizor pentru Moldova, și Ștefănești pentru zona de sud. Sigur, și universitățile au o implicare deosebită în acest program”, a afirmat ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin a precizat că PNDR 2014-2020 încurajează asocierea și integrarea producției, „crearea de lanț scurt”, deoarece România, deși a devenit un jucător important pe piața agricolă mondială, continuă să exporte multă materie primă, fără valoare adăugată.

Ministrul Agriculturii a avut sâmbătă și o întâlnire cu primarii din județul Bistrița-Năsăud, ocazie cu care s-a discutat despre procedurile ce trebuie respectate pe viitorul PNDR și despre măsurile ce pot fi accesate de către fermieri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata