Președintele Klaus Iohannis a afirmat joi că includerea României în spațiul Schengen va contribui la întărirea securității frontierelor externe ale Uniunii Europene.
„Aderarea la spațiul Schengen va continua să fie un obiectiv al perioadei următoare. Dincolo de îndeplinirea condițiilor aferente, este important să reiterăm că includerea României în acest spațiu va contribui la întărirea securității frontierelor externe ale Uniunii”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea cu ambasadorii români acreditați în străinătate.
Pe de altă parte, el a precizat că, în planul relațiilor bilaterale, România se profilează ca un actor predictibil.
„Există în continuare oportunități deosebite care derivă din parteneriatele strategice și raporturile privilegiate pe care le avem atât cu Statele Unite ale Americii, cât și cu țări precum Franța, Germania, Italia, Spania, Regatul Unit, Polonia și cu celelalte state membre din Uniunea Europeană sau cu Turcia. Alături de implicarea noastră prioritară în identificarea și implementarea celor mai adecvate abordări în spațiul nostru de apartenență, dorim raporturi mai intense cu ansamblul zonelor lumii, cu Canada, cu statele din vecinătatea sudică a Europei și Orientul Mijlociu, cu zona Asia-Pacific, în mod deosebit cu China, dar și cu țări precum Japonia, India, Coreea de Sud sau țările ASEAN, precum și cu statele din America Latină și Africa. În spiritul aceleiași abordări integratoare, vom urmări să dezvoltăm relațiile cu actorii emergenți din alte regiuni, într-o logică a complementarității intereselor”, a adăugat șeful statului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)