Iohannis: România este interesată să-şi valorifice avantajele de care dispune în domeniul energetic

Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri, 2 septembrie, o întrevedere cu reprezentanții ExxonMobil și OMV Petrom, context în care a exprimat interesul României de valorificare a avantajelor în domeniul energetic, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Potrivit sursei citate, în cadrul întrevederii, care a avut loc în contextul asocierii celor două companii pentru explorarea și exploatarea resurselor de țiței și gaze naturale din Marea Neagră, au fost discutate perspectivele economice și de investiții ale asocierii ExxonMobil-OMV Petrom, precum și provocările comerciale pe termen mediu și lung ale acestui proiect.

„Președintele Klaus Iohannis a reiterat potențialul major al României în domeniul resurselor energetice, precum și interesul țării noastre de a-și valorifica, în mod sustenabil și competitiv, avantajele de care dispune în domeniul energetic”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, reprezentanții celor două companii au subliniat importanța stabilității și predictibilității în plan fiscal și legislativ, astfel încât investițiile majore, care au fost și vor fi efectuate în continuare în spațiile maritime ale României, să beneficieze de o perspectivă clară pe termen mediu și lung.

În context, au fost menționate beneficiile mutuale ale explorării și exploatării resurselor din zona Mării Negre, cu precădere în contextul geopolitic și economic actual. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata