Noile smartphone-uri iPhone 6 și iPhone 6 Plus, lansate la începutul lunii septembrie de Apple, sunt disponibile oficial în România din noaptea de joi, 30 spre vineri, 31 octombrie, prin intermediul operatorilor telecom Vodafone România, Orange România și Telekom România Mobile Communication, la prețuri ce pornesc de la 709 euro (fără abonament), respectiv 199 de euro (cu abonament).
Cele două terminale mobile au putut fi pre-comandate încă din data de 24 octombrie direct de pe site-urile companiilor de telefonie mobilă și date.
Gigantul american Apple Inc a prezentat noile smartphone-uri iPhone 6 și iPhone 6 Plus pe data de 9 septembrie. Terminalele sunt disponibile în două versiuni, respectiv cu ecrane de 4,7 inci și 5,5 inci.
Producătorii americani au anunțat, recent, că modele iPhone 6 și iPhone 6 Plus vor fi disponibile în peste 115 țări până la sfârșitul anului, potrivit Reuters.
Noile iPhone-uri vor sosi până la sfârșitul lunii octombrie în alte 36 de state și teritorii din Europa, Asia, Orientul Mijlociu, America Latină și Africa, potrivit datelor Apple.
În China, cea mai mare piață a telefoanelor mobile inteligente, modelele iPhone 6 și iPhone 6 Plus sunt disponibile din 17 octombrie. Alte țări unde vor fi lansate noile telefoane iPhone sunt Israel, Cehia, Groenlanda, Polonia, Africa de Sud, Bahrain și Kuweit.
Apple Inc a vândut peste 10 milioane de iPhone-uri din noua generație, în primul weekend după ce modelele au fost scoase la vânzare (20-21 septembrie), arătând cererea solidă pentru telefoanele cu ecrane mai mari. Noile iPhone-uri au fost vândute inițial în SUA, Australia, Canada, Franța, Germania, Hong Kong, Japonia, Puerto Rico, Singapore și Marea Britanie.
Directorul general al companiei, Tim Cook, a anunțat că livrările modelelor iPhone 6 și iPhone 6 Plus ar fi putut fi chiar și mai ridicate în cazul în care compania ar fi avut la dispoziție mai multe telefoane.
În 2013, Apple a vândut peste nouă milioane de iPhone 5S și 5C în primul weekend, după ce modelele au fost scoase la vânzare.
Apple rămâne cea mai valoroasă marcă din lume, evaluată la 113,165 miliarde de euro (în creștere cu 3% comparativ cu anul trecut), potrivit ediției din 2014 a clasamentului eurobrand Global Top 100 publicat recent. Acest clasament a fost realizat în urma analizării a peste 3.000 de brand (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)