IPJ Ilfov: 12 persoane, reţinute în urma percheziţiilor într-un dosar cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de dolari

12 persoane au fost reținute în urma perchezițiilor efectuate marți de polițiștii din cadrul IPJ Ilfov în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani la care prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 100 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

30 de persoane au fost conduse la audieri, iar dintre acestea 12 au fost reținute de procurori. La acțiune au participat peste 150 de polițiști din cadrul unității centrale și teritoriale ale IPJ Ilfov și luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

În continuarea stabilirii activităților infracționale, polițiștii au prins în flagrant delict doi reprezentanți ai unor societăți care depuneau 300.000 de dolari la o unitate bancară, bani ce proveneau din activități ilicite și care urmau să ajungă în China.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata