Iubitorii maşinilor Trabant şi-au dat întâlnire la Odorheiu Secuiesc

Zeci de iubitori ai mașinilor Trabant și-au dat întâlnire în acest weekend la Odorheiu Secuiesc, unde și-au prezentat vehiculele pentru care au făcut o adevărată pasiune.

Cele aproximativ 60 de mașini Trabant, de toate culorile și tipurile, modificate sau originale, au pornit într-o paradă prin centrul municipiului Odorheiu Secuiesc, spre încântarea trecătorilor sau a altor șoferi, unii aflați la volanul unor bolizi, care au așteptat liniștiți ca micile mașini să se prezinte publicului.

Parada a fost deschisă de o Dacie 1300, de Miliție, cu toate dotările necesare, aflată în proprietatea unui bărbat din București, care spune că dorește să readucă istoria în actualitate.

‘Această mașină este o replică a mașinilor de Miliție din 1990. Are toate dotările pe care le aveau mașinile de Miliție, iar vopseaua este originală’, povestește Viorel Balmez, care a și purtat o uniformă de Miliție de dinainte de 1990.

Printre mașinile care au participat la paradă s-a numărat și un Trabant P600, an de fabricație 1964, pe care Cristian Negoiță, din Buzău, mărturisește că l-a găsit ‘la pachet’, în urmă cu doi ani, într-un șopron din Săcele. Este mândru de achiziția sa, mai ales că este un vehicul istoric, întrucât are peste 30 ani de când este fabricat.

Vedeta paradei a fost, însă, un Trabant decapotabil, de culoare portocalie, aflat în proprietatea unei familii din Brașov, care a atras toate privirile celor prezenți și în special ale doamnelor, care au recunoscut că este o mașină ca o bijuterie. Nicuța Szafian este foarte încântată de mașina familiei, despre care spune că a fost modificată de soțul său.

‘Este un Trabant decapotabil, cu două locuri, singurul din țară omologat. Cu el, pe roți, am fost la toate întâlnirile din țară, am fost chiar și în Ungaria, Germania. Când ne-am căsătorit acum 35 ani, prima mașină a fost un Trabant, și după 35 ani am revenit la prima dragoste. Ceilalți participanți la trafic se uită admirativ la noi. În Brașov ne-am oprit la un semafor și lângă noi era un Mercedes decapotabil și vreau să vă spun că șoferul a spus că mașina noastră e de nota zece. Și i-am replicat că toată mașina noastră costă cât o roată de-a mașinii sale. Iar el mi-a răspuns că toată lumea fotografiază Trabantul, nu Mercedesul’, mărturisește Nicuța Szafian.

Participanții la întâlnirea de la Odorheiu Secuiesc au fost atât proprietari de Trabant foarte tineri, care au spus că au avut și câte 12 mașini de acest fel până acum, cât și unii mai în vârstă, pentru care Trabantul a fost și rămâne marea dragoste. Întâlnirea a mai cuprins întreceri diverse între trabantiști și momente de relaxare, cu muzică și voie bună. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata