Judecătoare de la Tribunalul Bucureşti, suspendată 6 luni din funcţie de CSM

Consiliul Superior al Magistraturii a decis miercuri suspendarea din funcție pe o perioadă de șase luni a judecătoarei Steliana Mihăilescu de la Tribunalul București.

Potrivit unui comunicat al CSM, Secția pentru judecători a Consiliului a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva judecătoarei Steliana Mihăilescu și a aplicat sancțiunea disciplinară constând în „suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni”, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit.i) teza a II — a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor — „nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății”.

Practic, CSM îi reproșează judecătoarei Steliana Mihăilescu de la Secția a III-a Civilă a Tribunalului București că a formulat cereri repetate de abținere în dosare, ceea ce a dus la tergiversarea nejustificată a proceselor.

Citeste si:  Liviu Luca, trimis în judecată de DIICOT alături de alţi şapte inculpaţi

Hotărârea pronunțată de Secția pentru judecători poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Steliana Mihăilescu a mai fost sancționată în două rânduri de către CSM, în anul 2013 și 2014, pentru că a jignit un avocat în sala de judecată, dar și pentru că a avut un comportament nedemn față de colegii ei de la Tribunalul București. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata