Judeţul Dâmboviţa: scurt istoric

Urmele materiale aparținând Culturii de prund (în special unelte din silex), descoperite în arealele localităților Petrești, Potlogeni-Deal, Ionești și Greci, dovedesc că teritoriul actual al județului Dâmbovița a fost locuit încă din Paleoliticul inferior (1000000 – 100000 î. Hr.).

Epoca bronzului (1800-800 î. Hr) este bine reprezentată prin vestigiile descoperite în așezările de la Perșinari, Viforâta, Nucet, Morteni, Vârfuri, Mătăsaru ș.a., iar cea a fierului (800 î. Hr. — secolele I-III d. Hr) prin așezările descoperite în arealele localităților Valea Voievozilor, Căprioru, Ocnița, Finta, ș.a.

Vestigiile arheologice din așezările geto-dace de la Tețcoiu, Costeștii din Vale ș.a. datând din secolul II î.Hr. — 1 d. Hr., precum și tezaurele monetare (grecești, macedonene, romane, celtice și tipuri hibride de monede daco-getice) descoperite în localitățile Căprioru, Gheboieni, Valea Voievozilor, Răcari, Răzvad ș.a. atestă intensele legături economice și culturale pe care le întreținea populația autohtonă cu lumea exterioară și în special cu cea romană.

Continuitatea locuirii neîntrerupte a acestui teritoriu de către populația autohtonă, între secolele al II-lea și al XIV-lea, este atestată de numeroase așezări omenești și necropole descoperite în localitățile Mătăsaru (secolele II-III), Voinești (secolul al IV-lea), Ilfoveni, Cornești, Băleni, Cazaci (secolele II-XIV).

Populația românească sedentară, permanent prezentă pe aceste locuri, întreținea legături strânse și cu Imperiul Roman de Răsărit, fapt dovedit de monedele bizantine descoperite la Târgoviște (monede bătute în anii 969-976, în timpul domniei lui Ioan I. Tzimiskes).

Se pare că o zonă din teritoriul actual al județului Dâmbovița a făcut parte din voievodatul lui Seneslau, care se extindea în Vestul Munteniei, la Est de râul Olt, voievodat amintit în Diploma Ioaniților din 1247.

Primele mărturii documentare referitoare la unele așezări mai importante din perimetrul geografic al județului Dâmbovița provin din secolul al XIV-lea, de la cronicarul Johannes Schiltberger care, într-o notă de călătorie, descrie cum Mircea cel Bătrân a transferat, în 1396, capitala Țării Românești de la Curtea de Argeș la Târgoviște, unde a construit Curtea domnească și un paraclis.

Stabilirea capitalei Țării Românești la Târgoviște și menținerea acesteia în funcție (cu unele întreruperi) până spre mijlocul secolului al XVII-lea, când capitala domnească a fost mutată definitiv la București, a făcut orașul să devină, pentru timp de aproape trei secole, cel mai însemnat centru economic, politic și cultural al Țării Românești.

Județul Dâmbovița sau ”Țara Dâmboviței” cum era numit de Vasile Alecsandri, este o unitate administrativă teritorială tradițională, menționată documentar ca atare, prima oară, în 1512, când administrarea lui era asigurată de către un vornic de Târgoviște.

În Târgoviște, și-au stabilit reședința domnească marii voievozi români, începând cu Mircea cel Bătrân și continuând cu Dan II, Vlad Dracul, Vlad Țepeș, Radu de la Afumați, Mihai Viteazul, Radu Șerban, Radu Mihnea, Matei Basarab ș.a.

Deși, după 1660, reședința domnească s-a stabilit la București, Constantin Brâncoveanu (1688-1714), venind la domnie în plin conflict militar între austrieci și turci, a reluat ideea restabilirii reședinței domnești la Târgoviște.

Revoluția din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, a găsit populația dâmbovițeană într-o frământare continuă, locuitorii satelor alăturându-se programului revoluționar. După marșul victorios asupra capitalei, Tudor Vladimirescu recomandă Divanului numirea paharnicului Drugănescu ca ispravnic de Târgoviște, cu însărcinarea de a strânge 1.000 de oameni ”vrednici și înarmați”.

Precipitarea evenimentelor, prin trecerea Dunării de către armatele otomane, au adus importante schimbări și panică în tabăra eteristă de la Târgoviște. Tudor, arestat la Golești, este adus la Târgoviște și ucis mișelește, la 27 mai 1821, în incinta Mitropoliei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata