La Comana, legendele pădurii, întinderea de ape și spectacolele fabuloase cu cai fac din această localitate o lume desprinsă parcă din basme, foarte aproape de București, unde se poate evada într-o adevărată aventură.
Aşezarea este un paradis acvatic, un adevărat rai al păsărilor și o oază de liniște, ideală pentru cei care vor să fugă măcar pentru câteva ore din aglomerația cotidiană. Iar alăturarea lacului cu pădurea din rezervația naturală și cu unul dintre cele mai mari parcuri de tiroliene din țară, face din Comana o adevarată destinație turistică, loc de joacă pentru copiii de toate vârstele. Acum s-au adăugat caii de rasă și cascadorii care fac un spectacol fabulos, călare.
Aflată la jumătatea drumului dintre Bucureşti şi Giurgiu, Delta Neajlovului s-a ridicat, din fostele terenuri agricole desecate în regimul comunist, zona turistică de la Comana. Astăzi, Parcul Natural Comana este una dintre cele mai importante atracţii pentru cei care vor să facă vizite la sud de Capitală. Balta Comana a fost refăcută în 2004, printr-un proiect de readucere a apei pe un teren transformat cu zeci de ani în urmă în islaz. Astăzi este a treia zonă umedă a ţării, ca importanţă şi biodiversitate, după Delta Dunării şi Balta Mică a Brăilei.
Aici, pasionaţii de „bird watching” au ocazia să observe 141 de specii de păsări, într-o plimbare cu barca, pe întinderea de apă şi stuf. Tot aici sunt 13 specii de peşti, dintre care ţigănuşul şi cleanul de Comana sunt unice. Cei îndrădostiţi de natură şi de legende se bucură, tot aici, de Pădurea Comana. Unii cercetători susţin că trupul lui Vlad Ţepeş este înmormântat la Mănăstirea Comana, capul domnitorului fiind la Mănăstirea Snagov, iar pădurea este în centrul multor legende care îl au ca protagonist pe domnitor. Întreaga zonă face parte din aria protejată pentru care vizitatorii trebuie să plătească o taxă modică.
Sport în mijlocul naturii
În plus, pasionaţii de sport pot testa pista pentru biciclete sau „cascada de tiroliene” şi traseele cu diferite grade de dificultate din copaci, panourile de căţărare, tirul cu arcul şi alte distracţii pentru toate categoriile de vârstă şi de curaj. Din 2012 până acum a crescut permanent numărul turiştilor şi Complexul Casa Comana s-a extins. În Complexul Casa Comana sunt și locuri de cazare pentru cei care vor să-și petreacă departe de stresul zilnic măcar câteva zile.
Aici, cei mai fericiți sunt copiii care au parte de aventură în aer liber, iar parcului de tiroliene i s-a adăugat o altă atracție deosebită, din această toamnă: Basme cu cai – un concept care combină spectacolele bazate pe cascadorii cu posibilitatea de a călări și de a participa activ la diverse jocuri ecvestre. Toamna este anotimpul ideal pentru activităţile sportive, iar în luna viitoare vor fi mai multe reprezentanții din seria „Povestea Calului”, sâmbăta și duminica, de pe 1 până pe 14 octombrie. Prețul biletelor variază între 40 și 85 de lei.
În contextul de echitaţie, echipa „Basme cu Cai” oferă, pe lângă spectacole, cursuri de echitație pentru doritori, plimbări călare în pădurea din apropierea Complexului Casa Comana, plimbări în manej și cursuri de șoimărit sau tir cu arcul, cu programare prealabilă, telefonic. Toate activitățile se pot face în familie sau în grupuri, fiind perfecte și pentru teambuilding. Alte atracții la Casa Comana, pentru amatorii de adrenalină, sunt tiroliana mare, întinsă peste lac, deltaplanele, planoarele şi motoparapantele. Iar sezonul lor tocmai s-a deschis.
Sursa: www.antena3.ro