Laptele de vacă colectat şi producţia de produse lactate, în scădere în primul semestru

Laptele de vacă colectat de unităţile procesatoare a scăzut cu 6,1 la sută (31.075 tone), în primul semestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2009, totalizând 474.870 tone, potrivit datelor comunicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cea mai mare scădere a producţiei, în semestrul I 2010 faţă de perioada corespunzătoare din 2009, a fost înregistrată la brânzeturi, inclusiv cantitatea de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (92,4 la sută din producţia totală de brânzeturi) cu 2.875 tone (-8,1 la sută), urmată de unt cu 186 tone (-3,8 la sută) şi de lapte de consum cu 3.057 tone (-2,7 la sută).Astfel, producţia de brânzeturi a fost de 32.693 tone din care 30.215 tone numai din lapte de vacă, cea de unt a totalizat 4.765 tone, iar producţia de lapte de consum a depăşit 112.053 tone.

Potrivit datelor INS, în semestrul I 2010, producţia a crescut la laptele acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) cu 3.853 tone (+5,3 la sută), iar cantitatea de smântână de consum a rămas aproximativ egală cu cea obţinută în semestrul I 2009.

De asemenea, în luna iunie 2010, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţii agricole şi centre de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut faţă de luna precedentă cu 3,8 la sută (3.608 tone), iar faţă de luna iunie 2009 a scăzut cu 6 la sută (5.857 tone).

Principalele produse lactate obţinute din laptele de vacă colectat de unităţile procesatoare au înregistrat diminuări ale producţiei în luna iunie 2010 comparativ cu luna precedentă, cea mai mare scădere a producţiei fiind la laptele de consum cu 4567 tone (-23,1 la sută), urmat de smântâna de consum cu 390 tone (-10,4 la sută) şi de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 996 tone (-7,4 la sută).

Cantitatea de brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (88 la sută din producţia totală de brânzeturi) a scăzut, de asemenea, cu 351 tone (-5,5 la sută) în luna iunie 2010 faţă de luna precedentă.
Tot o tendinţă descendentă în luna iunie 2010, comparativ cu luna mai 2010, a fost înregistrată şi la unt cu 43 tone (-5 la sută).

Datele INS arată că faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna iunie 2010, scăderi ale producţiei au avut loc la brânzeturi cu 693 tone (-10,4 la sută), unt cu 91 tone (-10,1 la sută), smântână de consum cu 270 tone (-7,5 la sută) şi la lapte de consum cu 802 tone (-5 la sută).

Singurul produs lactat la care producţia a crescut în luna iunie 2010, comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2009, a fost laptele acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 819 tone (+7,1 la sută).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata