Laszlo Borbely: O demisie a şefului statului nu ar rezolva nimic, ar genera instabilitate politică

Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat sâmbătă, 21 iunie, la Târgu Mureș, că în momentul de față o demisie a președintelui Traian Băsescu nu ar rezolva nimic și că este îngrijorător faptul că zilnic scena politică este dominată de scandal.

‘Eu cred că în momentul de față o demisie în primul rând nu ar rezolva nimic și suntem în perioada în care fiecare trebuie să fie implicat în pregătirea alegerilor prezidențiale, nu cred că acest lucru ar rezolva ceva. Din păcate ceea ce mă îngrijorează este această atmosferă care aproape a devenit cotidiană, scandal peste scandal, în fiecare zi avem către un scandal, în loc să ne ocupăm de ceea ce ar trebui să ne ocupăm și de ceea ce așteaptă cetățenii de la noi. Deci să guvernăm, să creăm o stabilitate economică, eu cred că în România în ultimii ani de fapt s-a încetățenit acest stil de a ne ocupa de lucruri care evident pot fi foarte atractive pentru presă, poate și pentru o parte dintre cetățeni, dar nu cred că aceste lucruri sunt cele mai importante. Sincer’, a declarat, Laszlo Borbely.

Politicianul a susținut că în momentul de față o demisie a președintelui ar genera instabilitate politică și că atenția ar trebui să se îndrepte către situația economică și politică a țării, mai ales că, din punct de vedere constituțional, președintele statului nu poate influența justiția, nici măcar atunci când e vorba despre fratele său.

Citeste si:  Temperaturi maxime de 22 de grade şi ploi moderate cantitativ în perioada 27 aprilie - 10 mai

‘În acest moment nu cred că ar rezolva ceva (demisia, n.r.), ar fi iarăși un factor de instabilitate, nu cred că acum neapărat avem nevoie de demisii. E altceva speța, nu comentez, dar în momentul acesta toată lumea ar trebui să se concentreze pe ceea ce avem în față în ultimele luni. Din punct de vedere constituțional și legal, președintele nu poate influența justiția’, a accentuat Laszlo Borbely. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner