Lira sterlină sub presiune

Mai întâi euro, acum lira sterlină? Moneda naţională britanică se confruntă cu o presiune puternică, speculanţii bazându-se pe ideea că guvernul de la Londra nu va mai putea face faţă în curând datoriilor.

Într-adevăr, în Marea Britanie predomină o situaţie asemănătoare celei din Grecia iar ţara nu are parteneri euro în spate, scrie Der Spiegel. Britanicii priveau lunile trecute cu un fel de zâmbet răutăcios înspre sud. Problemele financiare ale statelor PIGS (Portugalia, Italia, Grecia, Spania) le confirmau opinia că a fost un lucru bun faptul că s-au ferit de euro. Insularii sunt fericiţi că nu trebuie să plătească acum pentru erorile bugetare ale grecilor, precum Germania.

Însă economia britanică nu stă deloc bine. După euro, speculanţii au luat acum în vizor lira sterlină, arătându-le britanicilor cât de vulnerabilă este propria lor monedă naţională. La începutul săptămânii, lira sterlină a înregistrat cea mai scăzută valoare în zece luni, fiind cotată la 1,4781 dolari. De atunci, lira şi-a revenit uşor, trecând miercuri de pragul de 1,50 dolari. Presiunea pieţelor continuă însă.

Motivul acestei noii slăbiciuni a monedei britanice îl reprezintă recentele sondaje politice, care pun sub semnul îndoielii aşteptata victorie a conservatorilor, la alegerile pentru Camera comunelor (probabil la 6 mai). Pieţele reacţionau alarmate, dat fiind că, în cazul unei situaţii de pat în parlament, voinţa politică în favoarea unui curs dur de restricţii ar putea lipsi.

Nesiguranţa politică este însă doar o furtună trecătoare. Conservatorii sunt în continuare favoriţi. O serie de particularităţi ale sistemului electoral majoritar fac probabil un învingător clar, în ciuda semnalelor de alarmă. Motivul real al îngrijorărilor îl reprezintă însă factorii fundamentali care fac lira sterlină vulnerabilă şi care accelerează căderea sa, din octombrie 2008 încoace. Aceşti factori urmează să rămână în picioare indiferent cine şi în ce măsură câştigă alegerile.

Totul începe cu dimensiunile deficitului bugetar, britanicii fiind de departe maeştrii în datorii printre statele G20. Deficitul statului este asemănător cu cel al Greciei, circa 13 procente anul acesta. Nominal, situaţia se aseamănă cu aceea a Greciei, deci. Doar că economia britanică este mai dinamică şi mai competitivă, motiv pentru care exista încrederea că Marea Britanie va acoperi singură deficitul.

Guvernul britanic are pe deasupra norocul că datoriile sale devin scadente în medie abia peste 14 ani, având astfel timp de respiro. Totuşi, investitorii internaţionali de capital îşi pierd tot mai mult răbdarea. De la începutul anului, numărul deţinătorilor externi de obligaţiuni britanice de stat a scăzut de la 35 la 29 de procente.
Profitul pentru obligaţiuni de stat pe 10 ani a ajuns la peste 4 procente, în timp ce numărul de tranzacţii short de la Bursa la termen de la Chicago, tranzacţii care speculează pe seama pierderii în valoare a lirei, a crescut exponenţial. Cifrele reflectă noua neîncredere de pe piaţă.

Britanicii se lăudau lunile trecute cu avantajele unei monede proprii pe timp de criză. Prin devalorizarea lirei, exporturile au devenit mai ieftine iar investiţiile pe insulă mai atractive.
Economia locală a profitat de aceasta iar în primul trimestru al lui 2010 urmează ca ea să crească pentru prima oară din 2008 încoace, cu un procent. Şi Banca Angliei a putut, la rândul ei, să intervină în stil mare şi să menţină dobânzile scăzute, aşa încât guvernul şi consumatorii să aibă acces la credite ieftine.

Dobânzile ipotecare atractive au dus la aceea că piaţa imobiliară a crescut iar, ceea ce a ridicat moralul în ţară. Reversul acestei politici monetare este faptul că dimensiunea reală a crizei este astfel mascată.
Noile vânzări de obligaţiuni ale guvernului au fost total deformate, pentru că Banca Angliei a cumpărat cea mai mare parte a acestor obligaţiuni. Astfel, guvernul a putut finanţa deficitul în condiţii favorabile, pierzând în schimb încrederea de pe pieţe.

Totodată, a fost mascată şi îndatorarea catastrofală a consumatorilor britanici. Bugetele familiilor britanice sunt mai îndatorate decât cele ale americanilor, datoria ridicându-se la 170 la sută din venitul anual. Dobânzile menţinute la nivel scăzut de Banca Angliei nu fac decât să alimenteze această bulă. Mai devreme sau mai târziu, o majorare a dobânzilor va fi inevitabilă iar cererea internă va ameninţa atunci cu prăbuşirea.

Dacă Marea Britanie ar fi aderat la zona euro, o parte din aceste excese ar fi putut fi evitată. Deficitul ţărilor euro este în medie de doar şase la sută. Măcar dacă Regatul Unit s-ar fi putut ascunde acum în spatele reputaţiei ţărilor euro mai solide, precum Grecia actualmente. Ca ţară relativ mică, cu monedă proprie, Marea Britanie este mai uşor vulnerabilă.

Cu toate acestea, părerea predominantă a insularilor este aceea că stau oricum mai bine iar speranţa într-un avânt este alimentată de o serie de indicatori pozitivi. Miercuri, de exemplu, indicele Markit-Service, care măsoară starea de spirit a furnizorilor britanici de servicii, a crescut la cel mai înalt nivel de doi ani încoace. Moneda naţională rămâne însă labilă.
Retrogradarea bonităţii britanice de către agenţiile de rating este improbabilă însă nu poate fi exclusă. În cazul în care Marea Britanie îşi va pierde totuşi ratingul său AAA, acest lucru ar avea consecinţe catastrofale asupra lirei sterline iar speculanţii nu ar mai avea nicio oprelişte.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata