Liviu Dragnea şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PSD

Președintele interimar al PSD Liviu Dragnea și-a anunțat duminică, 27 septembrie, candidatura la șefia partidului, în cadrul Conferinței județene a Organizației social-democrate Teleorman.

„Vreau să vă anunț că m-am hotărât să candidez la președinția PSD. Recunosc că nu a fost ușor de luat această decizie din mai multe motive. Unul îl știți foarte bine că se tot vorbește la televizor, despre el unii spun că această decizie a mea poate să reprezinte un risc pentru mine. Îmi asum acest risc pentru că este nevoie ca PSD să devină ceea ce am convingerea că își doresc foarte mulți să rămână un factor de stabilitate în viața politică din România, un factor de stabilitate pentru România și un factor de progres”, a declarat Liviu Dragnea, la Conferința județeană a PSD Teleorman.

Potrivit acestuia, în ultimii 10 ani în țara noastră a fost un război politic care a divizat această țară, un război care a generat scandal și confuzie, „care a frânt destine”, și care a făcut ca România să piardă atât în plan intern cât și în plan extern.

„Ceva foarte important pe care l-am învățat aici, în organizație, a fost că, asta m-a ajutat și educația, că nu poți minți în politică cu speranța că nu se va afla. Cine nu înțelege asta înseamnă că este degeaba în politică sau trăiește degeaba în acest sistem”, a precizat Dragnea.

Președintele interimar al PSD a menționat că partidul are nevoie ca în interiorul său să impună niște reguli pe care să le respecte toți și trebuie să redevină un partid care să fie perceput că are membrii cu foarte bună pregătire.

„Sunteți convinși că acest partid a propus și a susținut în pozițiile unde avea dreptul să facă lucrul ăsta, în fiecare poziție, cei mai buni oameni? Eu nu cred. Măcar să avem puterea să recunoaștem. De ce? Pentru că în partid nu s-a mai aplecat nimeni asupra gestiunii carierei. Noi nu am reușit să facem o evidență a membrilor de partid calitativă ci numai cantitativă, să știm pe fiecare domeniu ce pregătire au membrii noștri, ca atunci când partidul este pus în situația să susțină politic, să propună politic, să-l aleagă pe cel mai bun dintre cei mai buni. Abia atunci în interiorul partidului reapare încrederea și speranța tuturor, în special a celor tineri, că atât în partid cât și în funcțiile administrative ai șansa să ajungi dacă îți vezi de treabă, dacă te pregătești și dacă ești un om serios. Eu o spun ca să se știe, să nu auzim după Congres că nu s-a știut”, a mai spus Liviu Dragnea. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata