Lucian Anghel (BCR): Împrumuturile în lei – o prioritate, creditele în franci elveţieni – o greşeală

Creditarea în moneda naţională ar trebui să fie o prioritate pentru toată lumea, iar ceea ce s-a întâmplat cu creditul în franci elveţieni a fost o greşeală pentru România, a declarat în cadrul unui seminar de specialitate organizat de Banca Naţională a României, Lucian Anghel, economist şef al Băncii Comerciale Române.

‘Creditarea în moneda naţională ar trebui să fie o ţintă pentru toată lumea în măsura în care economia românească o permite. Dobânzile în lei nu pot să facă abstracţie de dezechilibrele din economia românească. Foarte mult ne concentrăm pe oferte, pe instrumente financiare. Sper ca pe viitor să nu mai repetăm greşelile pe care le-am comis.

Până la etapa în care în România se va acorda numai credit în moneda naţională, mai este drum lung. Este cert că businness-ul nu va mai la fel ca înainte de criză. Recuperarea va fi foarte lentă, nu numai în zona euro, ci şi în economia românească. Criza va trece, dar decalajul ce trebuie recuperat este mare’, a explicat Anghel.

În ceea ce priveşte acordarea de credite în monede exotice în România, reprezentantul BCR a menţionat că aceasta a fost o greşeală, şi că dacă se continua în aceeaşi manieră situaţia actuală ar fi fost mult mai gravă.

‘Ceea ce s-a întâmplat cu creditul în franci elveţieni, din punctul meu de vedere, a fost o greşeală. În România, acest virus a venit mai târziu, şi a fost spre norocul nostru pot spune. România nu este în situaţia actuală a Ungariei, unde jumătate dintre creditele în valută sunt în franci elveţieni. Dacă România continua să acorde credite în monede exotice, situaţia actuală ar fi fost mult mai gravă’, a subliniat Lucian Anghel.

Potrivit oficialului BCR, ‘în România este vorba despre dorinţă şi putinţă’, iar ‘măsurile de descurajare a creditului în valută vor avea rolul de a asigura recuperarea acelor decalaje’.

‘Rata de economisire în România este foarte redusă. Persoanele fizice şi juridice au ajuns să economisească doar circa un miliard de euro, echivalent în lei. Din păcate, soldul de sub două miliarde sub formă de bonduri remise în ultima perioadă s-a realizat numai în afara ţării. În România, s-au luat puţine măsuri privind creşterea economică. Riscul valutar trebuie extrem de bine gestionat, pentru că o dobândă la creditele în lei majorată de la 6 la 9 la sută, ar putea conduce la un curs de 4,5 – 5 lei pentru euro’, a precizat economistul şef al BCR.

La sediul BNR se desfăşoară, la această oră, seminarul cu tema ‘Evoluţii ale portofoliului bancar: riscuri şi alternative’, eveniment inclus în cadrul seriei ‘130 de ani de la înfiinţarea BNR’.

Printre cei care şi-au anunţat participarea în calitate de vorbitori se află: Cristian Popa – Viceguvernator BNR, Ion Drăgulin – director în Direcţia Stabilitate Financiară, Lucian Anghel – economist şef Banca Comercială Română, Ionuţ Dumitru – economist şef al Raiffeissen Bank, Paul Barangă – director în cadrul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare, şi Rodica Popa – şef serviciu Instituţii Financiare, BNR.

Cuvântul de încheiere a evenimentului îi va aparţine guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata