Maestrul Gheorghe Zamfir va fi sărbătorit pe 31 mai, la Ateneul Român, în cadrul galei aniversare „Zamfir – 50 de ani pe scenă”, eveniment în care îi vor fi alături renumiţi artişti, potrivit site-ului artistului.
Evenimentul va cuprinde expoziţii, decernări de premii şi distincţii, sesiune de autografe şi momente cu invitaţi speciali, precum şi spectacolul aniversar care va aduce pe scena Ateneului Român 150 de artişti. Printre artiştii invitaţi se vor afla violonistul Eugen Sârbu, Grigore Leşe, Dan Puric, Nicolae Licăreţ, Dumitru Fărcaş, Ștefan Popa-Popas, Stelu Enache, Bogdan Bradu, Vlad Miriţă şi alţii.
În cadrul galei vor fi prezente atât pesonalităţi artistice din ţară şi străinătate, cât şi membri marcanţi ai Academiei Romane şi ai instituţiilor statului, diplomaţi şi oficialităţi.
Cu o viaţă dăruită muzicii universale, naiului, folclorului românesc, naturii, animalelor şi multor altor pasiuni ca scrisul şi pictura, fac din maestrul Gheorghe Zamfir unul dintre cei mai remarcabili artişti ai planetei. Artistul este autor a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic, a vândut peste 120 milioane de discuri pe toată planeta şi are peste 160 de albume înregistrate şi nenumărate distincţii şi onoruri la nivel mondial.
Gala „Zamfir — 50 de ani pe scenă” este deschisă publicului, iar biletele se pot achiziţiona de pe www.myticket.ro, din reţeaua de magazine Diverta, de la magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu şi de la casieria Sălii Palatului.
Potrivit unui comunicat,spectacolul programat pe 25 martie de CIADO România, la Sala Polivalentă din Bucureşti, a fost anulat de organizatori. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)