MAI: Paradă de 1 Decembrie cu trupe şi tehnică militară

Barca pneumatică folosită pe timpul îndeplinirii misiunilor de către scafandrii și luptătorii din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție Vlad Țepeș a Jandarmeriei Române nu va lipsi nici ea din seria tehnicii prezentate de către MAI.

Vor fi prezente și autospecialele ISUZU 4X4, precum și cele de tip UTV, care au în dotare și kit separat de șenile și sunt folosite de Jandarmeria Montană în misiunile de salvare și evacuare a persoanelor aflate în situații de risc, dar și pentru asigurarea unui climat de siguranță în zonele montane. De asemenea, autospecialele transport efective Opel Movano de 12 locuri asigură transportul rapid, în condiții de siguranță a forțelor Grupărilor de Jandarmi Mobile în zonele de competență, autospecialele blindate pentru intervenție SANDCAT și AM7 sunt folosite atât în executarea misiunilor antiteroriste, cât și în cele internaționale, deoarece asigură un nivel ridicat de protecție balistică antiglonț, dar și împotriva minelor sau dispozitivelor explozive improvizate.

Potrivit MAI, autospeciala cu apă ACDP 7000 este destinată misiunilor de restabilire a ordinii publice, folosind jeturi de apă pentru dispersarea turbulenților.

La paradă vor fi prezente și autospecialele pentru munca operativă ale ISU, precum Volkswagen Amarok cu gabaritul și masa reduse pentru accesul facil în spațiile înguste, Dacia Duster — mijloc de transport destinat acțiunilor grupei operative, asigurând coordonarea forțelor de intervenție; autospeciala cu capacitate de trecere mărită ARGO 8×8, vehicul cu șenile destinat intervenției în zonele greu accesibile, în care se află și ‘Lucky’, câinele special antrenat pentru căutarea și salvarea persoanelor suprinse în medii ostile vieții, motocicletele de intervenție SMURD Honda Deauville, care deservesc zonele aglomerate și greu accesibile, încadrate cu paramedici capabili să acorde primul ajutor medical specializat.

Cei prezenți la parada din Piața Constituției vor mai putea urmări un autolaborator de analiză și prognoză radiologică NURADEC, care dispune de aparatură deosebit de performantă, în măsură să asigure identificarea produselor de natură radiologică, precum și a gradului de contaminare radioactivă a mediului, autospecialele pentru decontaminare MAN TGM — decontaminarea persoanelor, tehnicii și a terenului în care s-a petrecut accident chimic, autospeciala de intervenție la dezastre și accidente colective Renault Midlum — destinată intervenției la calamități și catastrofe naturale.

Vor fi prezentate autospeciala de stingere cu apă și spumă Volvo destinată intervenției la stingerea incendiilor izbucnite în zonele unde este dificilă alimentarea la sursa de apă, autospeciala de stingere cu apă și spumă Renault Midlum destinată intervenției la stingerea incendiilor izbucnite în locuri greu accesibile sau în zonele urbane aglomerate și cu trafic intens și autospeciala de intervenție și salvare de la înălțimi de tip Bronto Skylift, destinată intervenției la clădiri înalte și foarte înalte, care poate interveni până la înălțimea de 70 metri.

Aviația Ministerului Afacerilor Interne va participa cu trei elicoptere aparținând Inspectoratului General de Aviație de tip: MI-17 și EC-135, elicopterul MI-17, pilotat de echipajul format din comandor Dumitru Eugen (pilot comandant cu o experiență de 4050 de ore zbor), comandor Mălăncioiu Sorin și maistru militar Bădițoiu Florin, care va deschide Parada militară dedicată Zilei Naționale a României.

Defilarea tehnicii Ministerului Afacerilor Interne va fi deschisă de o formație a două elicoptere Eurocopter — 135, aparținând Inspectoratului General de Aviație. Acestea vor fi urmate de avionul medicalizat de tip Piper PA-42 Cheyenne III dotat cu echipamente medicale conforme cu standardele europene, destinat efectuării misiunilor interne și externe de salvare pentru pacienții aflați în stare gravă.

De asemenea, va fi prezentat MI—17, un elicopter de transport, multirol, având două motoare care dezvoltă fiecare 2200 de cai putere. Elicopterul zboară cu un echipaj standard format din 2 piloți și 1 tehnic de bord, având o capacitate de transport de 24 de luptători echipați sau 12 răniți pe tărgi. Are o viteză maximă de 250 km/ h și poate opera până la o altitudine maximă de 6000 m, el poate fi echipat cu dispozitiv de stins incendii cu capacitate de 3000 litri, troliu și macara pentru transport sarcini exterioare.

De 1 decembrie va putea fi admirat și Piper PA — 42 Cheyenne III — pilotat de căpitan comandor Negulescu Cristian și căpitan comandor Timofte Theodor — Ciprian — un avion medicalizat, bimotor, ce dezvoltă 720 cai putere fiecare. Este pilotat de un echipaj format din 2 piloți militari, având o capacitate de transport de 2 persoane (medic + asistent medical) și 2 pacienți pe targă sau 9 pasageri. Are o viteză maximă de 560 km/ h la o altitudine maximă de 10.000 de metri. Este dotat cu echipamente medicale conforme cu standardele europene ți poate efectua misiuni interne și externe de salvare pentru pacienții aflați în stare gravă, pe timp de zi și noapte în condiții meteorologice complexe, alături de elicopterele SMURD.

Parada de sărbătoare a Zilei naționale va fi deschisă de un detașament de studenți ai Academiei de Poliție ‘Alexandru Ioan Cuza’, instituție de învățământ superior, singura cu acest profil din țară care pregătește viitorii ofițeri de poliție, poliție de frontieră, jandarmi și pompieri ai Ministerului Afacerilor Interne, la nivelul de performanță specific instituțiilor europene de învățământ, se arată într-un comunicat al MAI.

Jandarmeria Română va fi pregătită să prezinte onorul cu un Detașament de luptători ai Brigăzii Speciale de Intervenție ‘Vlad Țepeș’, luptătorii acestei unități speciale fiind responsabili de restabilirea ordinii publice când aceasta este grav tulburată, dar și de intervenția antiteroristă pe întreg teritoriul național, la obiectivele din competența Jandarmeriei.

Efectivele Detașamentului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor fi formate din echipaje de stingere a incendiilor, echipaje SMURD, salvatori de la înălțime și din medii ostile vieții, echipaje pirotehnice și echipaje de intervenție la urgențe chimice. Printre cei care vor defila se află și membri ai echipei de căutare-salvare urbană RO-USAR, echipă recunoscută la nivel internațional, acreditată INSARAG, pentru a executa misiuni în afara granițelor țării, sub egida Organizației Națiunilor Unite.

Școala de Agenți de Poliție ‘Vasile Lascăr’ Câmpina va defila pentru prima dată în istoria recentă cu ocazia Zilei Naționale a României cu un detașament de elevi ai Școlii de Agenți de Poliție.

Detașamentul de gardă și ceremonii militare al Jandarmeriei Române, constituit din subofițeri de elită, va prezenta onorul într-o ținută care amintește de glorioasa tradiție a acestei Arme, încheind blocul de defilare terestru al Ministerului Afacerilor Interne. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata