Recent, premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a adus o serie de clarificări la acuzaţiile cu privire la creşterea taxelor şi impozitelor.
În prezent, guvernul lui Marcel Ciolacu este acuzat de opoziție că ar fi a „crescut taxele” pentru a „alimenta pensiile speciale şi clientela” de partid.
În replică, premierul României, a răspuns tranşant:
În precizările sale, „Eu nu am mărit niciun impozit. Am scos nişte excepţii. Acel lucru mi-l solicita Comisia, Banca Mondială, FMI care au spus:
În avertizările lor, „Nu mai aveţi climat concurenţial corect, cu atâtea excepţii. Nu se mai poate. Unde vreţi să vă îndreptaţi? Spre ce? Aveaţi cotă unică, nu mai aveţi cotă unică. E 5%? E opt? E zero? E TVA de nouă? De cinci? De doi?’ Nimeni nu mai ştia nimic. Toată lumea, când venea la guvernare sau crea o majoritate, mai venea cu o excepţie pentru o categorie. Presupun că vrem un climat economic sănătos. Şi egal pentru toţi. Eu nu am introdus nicio taxă nouă, absolut niciuna. Şi nici nu am să introduc. România, în schimb, la un moment dat – şi avem impus prin PNRR, ca şi jalon – va trebui să facă o reformă fiscală serioasă, comentată şi asumată de politicieni, cu specialişti din economie”, a răspuns premierul Marcel Ciolacu pentru Digi24, citat de Agerpres.
În plus, acesta a adăugat că vineri va fi depusă cererea de plată numărul trei la Bruxelles, din cadrul PNRR.
Astfel, „Mi se pare aşa mic… câteodată nici nu îmi vine să răspund. În primul rând, am reuşit, împreună cu Comisia, să trecem o lege. Nicio lege nu poate fi retroactivă. Domnul Drulă şi cu echipa domniei sale au trecut foarte clar în jalonul cu pensiile speciale – în afară de tâmpenia cu pensiile ocupaţionale, care au devenit pensiile speciale – că pensiile magistraţilor trebuie să ţină cont de deciziile Curţii Constituţionale din România.
Au trecut în jalon lucrul acesta. Curtea Constituţională – eu nu comentez o decizie a Curţii şi nu am să o comentez niciodată (…) trebuie să o pun în aplicare, că aşa e Executivul. CCR a decis ceva. Am pornit la altă negociere, cu Comisia.
‘Uitaţi ce a decis CCR’. Am reuşit ca Înalte Curte să nu mai sesizeze CCR, să mai fie o altă decizie, să o luăm de la capăt, pentru că România pierdea 1,7 miliarde de euro. Era ultimul jalon important de îndeplinit. Vineri vom depune cererea de plată numărul trei la Bruxelles”, a mai menţionat premierul Marcel Ciolacu.
În contextul economico-bancar, premierul Marcel Ciolacu s-a consultat cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, asupra bugetului pe anul viitor, dar și a ordonanței cu tăieri fiscale.
Concret, la salariile demnitarilor, în ordonanța de urgență care este la Finanțe apare că acestea cresc cu 5%. Însă premierul Marcel Ciolacu ne dă asigurări că nu va accepta această creștere și că nu vor crește salariile demnitarilor de la 01 ianuarie 2024.
Cresc salariile profesorilor în două tranșe, 13% vor primi de la 1 ianuarie și 7% de la 1 august 2024.
Majorări în noul buget pe 2024
În contextul creşterilor, punctul de pensie va crește și el la 2.032 lei, pensia minimă la 1.281 lei și de la 1 septembrie spun guvernanții că vor da majorările din noua lege a pensiilor. Recalculările vor aduce, în medie pentru 3 milioane de pensionari, majorări de 40%.
Apoi, mai cresc și impozitele pe case și mașini. Acestea vor fi ajustate cu rata inflației cu 13,8 de la 1 ianuarie. Așadar, impozite mai mari în 2024!
În plus, crește și acciza la carburanți de la 1 ianuarie cu 13,8%. Fiecare litru de benzină sau motorină se va scumpi de la 1 ianuarie cu vreo 18-0,20 lei.
De asemenea, cresc și accizele la tutun, alcool, băuturi cu zahăr.
În contextul economic, mai avem și creșteri de taxe pentru companii. De trei ori mai mari vor fi taxele respective. Vorbim aici despre restaurante, hoteluri, care, indiferent de cifra de afaceri pe care o au, vor plăti 3% din cifra de afaceri.
În creştere vor fi cote TVA pentru sălile de sport la 19%, pentru panouri fotovoltaice la 9% dar și pentru casele până în 120.000 euro. Acolo crește TVA-ul de la 5 la 9% și casele, așadar, vor fi mai scumpe în 2024.
Sursa: www.antena3.ro