Rolul Albă ca Zăpada i s-a lipit ca o ”etichetă”, în teatrul pentru copii, în urmă cu mulți ani. A fost Adela, dar și regina Elisabeta, în film. Spune că publicul cel mai minunat îl reprezintă copiii. Pentru ei joacă, de ani buni, pe scena Teatrului ”Ion Creangă” din Capitală, actrița Marina Procopie care, la 8 iunie 2014 împlinește 55 de ani.
S-a născut în 1959, în București, și a absolvit, în 1984, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I. L. Caragiale” din București, Facultatea de Teatru, secția actorie.
A început să joace pe scena Teatrului de Nord din Satu Mare, interpretând o serie de roluri, în perioada 1984-1990: Londa în ”Cum se cuceresc femeile” de Woody Allen (regia Cristian Ioan), Daniela în ”Simple coincidențe” de Paul Everac (regia Paul Everac), Lăcrămioara în ”Trandafirii roșii” de Zaharia Bârsan (regia Zoe Anghel).
Își amintește exact ziua debutului pe scenă, cu emoții, dar și cu satisfacții.
”Am debutat într-un spectacol foarte frumos, cu o piesă foarte frumoasă, ‘Vara trecută la Ciulinsc’, era în 1984, la Satu Mare, aveam emoții cât Teatrul de Nord din Satu Mare, dar a fost un rol care mi-a adus multe satisfacții și am luat chiar și un premiu de debut, așa că nu am cum să uit începutul meu pe scenă. E unul dintre rolurile mele care m-au marcat, mi-au dat un șut, ca să zic așa, în meserie. (…)
Rolurile pe care le-am făcut la Satu Mare, sub regia lui Cristian Ioan, care mi-a fost și director, și un foarte bun prieten și colaborator, mi-au fost cele mai dragi”, mărturisea într-un interviu Marina Procopie.
În aceeași perioadă a jucat și o serie de roluri în filme ca: ”Prea cald pentru luna mai” (regia Cristian Ioan, 1982), ”Adela”, (regia Mircea Veroiu, 1985), ”Colierul de turcoaze” (regia Gh. Vitanidis, 1986), ”Există joi?” (regia Adrian Petringenaru, 1989), ”Cucerirea Angliei”, (regia Sergiu Nicolaescu, 1989). În 2004 a interpretat rolul doamnei Craioveanu din filmul ”Orient Express”, regizat de Sergiu Nicolaescu.
Pentru Marina Procopie, filmul de suflet este ”Adela”, în care i-a avut parteneri pe actorii Florina Luican, Adrian Pintea, Jana Gorea, George Motoi, Valeria Seciu, Ștefan Sileanu, dar mărturisește că o importanță deosebită a avut-o colaborarea sa, la mai multe filme, cu regretatul actor și regizor Sergiu Nicolaescu.
”Am avut prilejul să întâlnesc oameni extraordinari și bineînțeles că filmul meu de suflet rămâne ‘Adela’, iar regizorul meu de suflet, Mircea Veroiu, asta e clar. Colaborarea pentru ‘Orient Express’ cu Sergiu Nicolaescu a însemnat în primul rând o recolaborare, pentru că eu am făcut cu dânsul, în 1980 (eram în anul I de facultate), ‘Wilhelm Cuceritorul’, și am avut unul dintre rolurile principale feminine. A însemnat o bucurie fără doar și poate, pentru că, după atâția ani în care nu am mai făcut film, a fost de bun augur că m-am reîntâlnit cu aparatul de filmat. Mi-era foarte dor. De teatru și de film mi-e dor mereu”, declara actrița în interviu.
După cinci ani, s-a reîntâlnit cu Sergiu Nicolaescu pe platourile de filmare, pentru filmul ”Carol I” (2009), în care a dat viață rolului regina Elisabeta. ”Dincolo de a fi fost un foarte bun regizor, Sergiu Nicolaescu era foarte bun în selectarea distribuției. Eu nu am dat probe pentru rolurile din ‘Orient Express’ sau ‘Carol I’, m-a sunat maestrul Nicolaescu și m-a chemat. Ținea cont mereu de asemănarea actorilor cu personajele reale pe care le jucau. Și privind unele fotografii ale reginei Elisabeta i s-a părut că semăn bine cu ea”, a declarat Marina Procopie.