Mătuşa celui de-al cincilea bebeluş mort: Personalul asistent de la Giuleşti – sub orice critică

Livia Dudău, mătuşa celui de-al cincilea copil care a murit în urma tragediei de la Maternitatea Giuleşti, susţine că mama bebeluşului a povestit cum, în momentul incendiului, asistentele medicale, în loc să salveze nou-născuţii, fugeau pe scări spre ieşire.

Femeia afirmă că, luni, la momentul incendiului, în salonul de terapie intensivă era o singură asistentă la 11 copii. Livia Dudău a mai susţinut că asistentele medicale şi infirmierele de la Maternitatea Giuleşti „erau sub orice critică”. Miercuri, rudele Liviei Dudău, părinţii copilului decedat în cursul nopţii de miercuri spre joi (19 august 2010), au primit un telefon de la Poliţie prin care erau anunţate de decesul bebeluşului, deşi acesta nu murise.

În acest context, Livia Dudău a spus că, deşi poliţistul care le-a telefonat şi-a cerut ulterior scuze, nu va renunţa să îl tragă la răspundere. „Nu vom renunţa nici în legătură cu acel telefon care a fost dat copiilor (părinţilor copilului decedat – n.r.). Avem numărul aceluia care a sunat şi am vorbit personal cu el. A spus că îşi cere scuze, că a fost o greşeală, că a avut o listă cu decesele copiilor. Se numeşte Daniel Badea, iar şeful lui este Radu Gavrilaş.

Am întrebat cine i-a dat această informaţie. Nu mi-a dat niciun răspuns”, a afirmat femeia. Pe de altă parte, Livia Dudău a menţionat că micuţul a fost botezat Eric Ştefan şi s-a născut mai devreme fiindcă mama lui a avut o problemă de sănătate şi a fost nevoită să nască prin cezariană.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata