Mazăre: Cred că la un an sau doi ar trebui evaluată activitatea procurorilor

Primarul Radu Mazăre a declarat, miercuri seara, la ieșirea de la Direcția Cercetări Penale, înainte de a pleca spre Constanța, că în opinia sa, activitatea procurorilor ar trebui evaluată la un an sau doi.

”(…)Procurorul care a dispus arestarea mea este același procuror care a dispus și arestarea lui Nicușor Constantinescu. Este inadmisibil ca un procuror să dispună și să ceară arestarea iar trei instanțe diferite să infirme cererea procurorului. Dacă mă întrebați pe mine și cred că va trebui să facem chestiunea asta și o să o discut la nivelul partidului, nu ca să intervenim pe fondul procesului însă eu cred că procurorii ar trebui ca la sfârșitul anului sau la doi ani să le fie evaluată activitatea. În ce sens? Câte solicitări de arestări ai avut domnule procuror? 100. Și câte ți s-au dat înapoi? 30. Ia treci dumneata atunci în avocatură”, a spus Mazăre.

Potrivit acestuia, ”presiunile politice pe care le face DNA în toată țara” la ora actuală și în mod special în Constanța sunt făcute la ordin. ”Este intolerabil să bagi un om bolnav de cancer și să ceri arestarea lui de două ori la rând și de două ori să fie eliberat, pe fondul problemei (…) Nu vreau răul nimănui și când nu va mai fi președinte Băsescu nu o să discut niciodată dacă îmi va sta în puteri ca să plătească, pentru că va plăti fiecare în fața lui Dumnezeu, vreau doar să scape țara de statul ăsta de procurori care blochează și va bloca economia în detrimentul oamenilor de rând”, a afirmat edilul.

El a acuzat și modul în care a fost ridicat de ”mascați”, de la masă dintr-un restaurant, deși a răspuns ori de câte ori a fost solicitat să se prezinte la audieri și a precizat că în dosarul în care este cercetat nu există făcut niciun denunț și nu a fost reclamat de nimeni cu nimic.

”Oricum, sunt mândru că am făcut acest cartier, că am reușit să-l construiesc cu sumele astea și că sunt mii de oameni care nu mai dorm pe străzi”, a spus Mazăre, menționând că joi va merge în mijlocul oamenilor din cartierul de locuințe sociale ”Henri Coandă” pentru a le mulțumi pentru susținere.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata