Medicii din Botoşani refuză să mai elibereze reţete şi trimiteri la specialişti

Medicii de familie din judeţul Botoşani nu vor mai elibera, începând de joi (1 aprilie 2010), reţete sau bilete de trimitere la specialişti pentru pacienţii înscrişi pe liste, a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Botoşani, medicul Paul Şerban.

Decizia a fost luată, miercuri seară, de toţi medicii de familie în semn de protest faţă de noile prevederi ale contractului cadru impus de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care vor determina o scădere a veniturilor cabinetelor medicale. Medicii de familie susţin că noul contract este unilateral, iar forma acestuia nu a fost adoptată în urma unor negocieri între părţi.

Vechile contracte ale celor 160 de medici de familie din Botoşani au fost valabile până la 31 martie 2010. „Începând de joi, noi suntem liberi de contract. A expirat actul adiţional şi nu avem alte contracte semnate. Asta înseamnă că, dacă eliberăm reţete, suntem pasibili de fals în acte. Populaţia trebuie să înţeleagă acest lucru. Dacă medicii semnează reţete şi bilete de trimitere li se pot imputa, pentru că nu avem cu ce justifica acest lucru”, a mai spus Şerban.

Citeste si:  Emil Boc: Nu discutăm în acest moment despre un nou acord cu FMI
Citește și
1 Comentariu
  1. pensionar spune

    Ce pacat ca nu ne putem trata in stainatate, ca si reprezentanti nostru alesi de NOI, PLATITI DE NOI.Atunci ar fi democratie si bani si pentru sarantoci romaniei care platesc taxe ,inpozite, cas, si primesc=bataie de joc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata