
Mehedinţi: Zona de agrement Pădurea Crihala va fi introdusă în circuitul turistic european
Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin va introduce începând din luna mai Pădurea Crihala în circuitul turistic european, a declarat miercuri primarul Constantin Gherghe.
Potrivit acestuia, în zona de agrement respectivă, în suprafaţă de aproximativ 20 de hectare, situată în nord-estul municipiului Drobeta Turnu Severin, s-au efectuat lucrări de amenajare finanţate prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia cu suma de aproximativ un milion de euro.
„Am reuşit să creăm câteva atractivităţi: piste de jogging, carturi şi role, terenuri de tenis, handbal şi baschet, un trenuleţ, o minigrădină zoologică, un spaţiu expoziţional”, a precizat Constantin Gherghe.
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin a spus că proiectul respectiv se desfăşoară în cooperare cu Primăria Negotin din Serbia, unde vor fi construite două spaţii de joacă pentru copii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)