MEN a publicat cinci teste suplimentare pentru pregătirea elevilor de clasa a VIII-a la Matematică

Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat pe site-ul http://subiecte2014.edu.ro/2014/evaluarenationala/modeledesubiecte/ cinci teste suplimentare de pregătire pentru examenul final, în urma analizării rezultatelor obţinute la simularea evaluării naţionale la clasa a VIII-a, proba scrisă la Matematică, precum şi la solicitarea elevilor, părinţilor şi profesorilor.

Testele sunt disponibile de marţi şi au fost elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare.

„Acestea sunt în conformitate cu modelele de subiecte publicate încă din luna octombrie 2013 pe website-ul dedicat”, precizează MEN într-un comunicat.

Aproape jumătate (48,8%) dintre elevii prezenţi au obţinut medii peste 5 la examenele simulării evaluării naţionale la clasa a VIII-a, 66,95% la Limba română şi doar 30,4% la Matematică.

Potrivit sursei citate, din totalul celor 187.886 de elevi înscrişi, 177.946 (94,7%) au participat la toate probele. Dintre aceştia, 86.893 (48,8%) au obţinut medii peste 5.

„Scopul simulării a fost aducerea în atenţia elevilor şi a profesorilor lor a situaţiei reale privind pregătirea înainte de evaluarea naţională din vară”, subliniază MEN.

La Limba română, prezenţa a fost de 95,4% iar 119.963 (66,95%) de elevi au obţinut note peste 5, în timp ce la Matematică, prezenţa a fost de 95,2% iar 54.465 (30,4%) au obţinut note peste 5.

La Limba maternă, prezenţa a fost de 94,5% iar 7.912 (76%) au obţinut note peste 5.

„Ca urmare a situaţiei înregistrate, conducerea MEN a decis adoptarea mai multor măsuri de remediere a situaţiei, care urmează să fie aplicate, pe verticală, la nivelul fiecărui judeţ. În acest fel, de la inspectorat, până la şcoală şi elev, se vor întreprinde următoarele: inspectoratele şcolare vor prezenta situaţia reală tuturor directorilor de şcoli şi vor aduce la cunoştinţa acestora măsurile dispuse de MEN şi, după caz, a celor adoptate la nivel local. De asemenea, inspectoratele vor monitoriza implementarea acestora”, precizează MEN. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata