- Pălărier la 86 de ani
Meseria de pălărier este, de asemenea, o raritate în peisajul citadin. În Pasajul Englez mi-a atras atenția panoul pe care era scris: ‘Pălării la meșterul Nicu’.
‘De 72 de ani lucrez. Am 86 de ani. De la 14 ani am venit în București, dintr-un sat, din Gorj, ca să învăț această meserie. Am terminat șapte clase primare. Am fost ucenic timp de patru ani și am lucrat la particular mult timp după război. După Revoluție am deschis această prăvălie. Mai am până la 100 de ani (râde)’, spune meșterul Zdârcă Nicolae sau nea Nicu, cum i se mai spune.
În prezent comenzile sunt atât cât să trăiască. ‘Dacă nu curge, pică…. Meseria nu te lasă niciodată în pană. De aceea este bine să ai o meserie la bază… Dacă vin aici fără bani în buzunar, peste o jumătate de oră am bani. De aceea se spune că ?meseria este brățară de aur?’.
‘Pe vremea comuniștilor nu se purtau pălăriile. Cine purta pălărie era contra regimului. Eu făceam foamea atunci. Lucram la cooperativă, dar făceam foamea pentru că nu se purtau pălăriile. Se purtau șepcile. Încet-încet a început să revină moda pălăriilor’.
În perioada când a început să lucreze — își amintește nea Nicu — între Gara de Nord și Piața Matache erau trei ateliere de pălării și nu făceau față comenzilor. ‘Se purtau pălăriile atunci. Lumea era mai elegantă, mai veselă. Acum își trag un ciorap și pleacă la muncă. Umblă cu pufoaică, pulover, pantofi sport… Lumea nu mai este elegantă ca înainte. Bărbații megeau la teatru eleganți, acum nu’, este de părere nea Nicu.
Meșterul crede cu convingere că peste 20 de ani vor reveni vremurile de altădată, când se vor purta pălăriile.
‘Eu lucrez și cu familia. Copiii au serviciu, dar când am nevoie, mă ajută. Mai am foști colegi pensionari, mă mai ajută și ei, colaborăm. Facem pălării pe comenzi, dar avem și ?marfă de întâmpinare?, pentru clienții care se grăbesc și vor să cumpere. Avem pălării și pentru vânători, țigani, cowboy. Avem o pălărie mexicană pentru spectacole. Aceasta costă 600 lei’.
Pălăriile costă între 70 lei și 300 lei, iar șepcile între 20 și 25 lei. ‘Avem și căciuli din blană care costă 50-60 de lei, dar acestea nu mai merg. Chinezii au omorât comerțul românesc. Se găsesc foarte ieftine în angroul Europa. Lumea se îmbracă după buzunar’, a mai spus pălărierul.
În ceea ce privește clienții care îi trec pragul, aceștia sunt de toate vârstele, în special de la teatre și firme de design.
- Doctor pentru toate tipurile de ceasuri
Pendulele, ceasurile cu cuc, ceasurile rusești Chaika, Raketa, Slava sunt deja o raritate chiar și pentru ceasornicari. ‘Mai primesc la reparat ceasuri vechi, cu pendulă, de la cei care locuiesc acum la vile și le-au cumpărat de la anticariat. Reparația unui astfel de ceas costă aproximativ 50 de lei. Cele clasice, care erau odată au dispărut, pentru că nu se mai importă. Ele erau în general ceasuri mecanice, rusești, de mărci precum: Chaika, Raketa, Slava. Un ceas mai vechi, de reparat, costă în jur de 20 de lei, dar nici nu se mai găsesc piese pentru ele’, spune Cristian Borcănescu, care, la cei 58 de ani ai săi a ajuns deja la 40 de ani de experiență în această meserie.
Meșterul Borcănescu a preluat meseria de la tatăl său. ‘Pe vremuri era mai bine, toată lumea avea ceasuri. Un ceas rusesc era un ceas pe care îl avea și omul mai sărac. Exista piața rusească. Lumea cumpăra, noi eram mulțumiți că le reparam, rotița mergea… Rar mai sunt acum clienți care să dea 20-30 milioane de lei vechi pe un ceas cu mecanism, de firmă. Toate ceasurile cu baterii sunt jucării. Acum muncesc de două ori mai mult comparativ cu perioada comunismului ca să fac față cheltuielilor de zi cu zi’, povestește ceasornicarul.
Ceasuri elvețiene nu a mai reparat de mult timp, pentru că nici nu mai sunt piese de schimb pentru ele.
În ceea ce privește meseria, acesta a preluat-o de la tatăl său, care a reparat ceasuri în același loc și care a fost particular în perioada comunistă. Micul atelier este situat pe Bulevardul I.C. Brătianu, în apropiere de Piața Unirii.
‘Frații tatălui și verii mei tot meseria aceasta au ales-o. Școlile profesionale de specialitate au dispărut. Chiar dacă ar mai fi școli profesionale în prezent, nu mai sunt tineri interesați să învețe această meserie’, crede ceasornicarul.
Ca să repare un ceas, meșterul percepe un tarif de cel puțin 20 de lei și maximum 70 — 80 de lei.
Nici ceasuri ‘de colecție’, cum sunt ceasurile de buzunar din aur cu clapetă nu a primit pentru reparat pentru că — așa cum explică meșterul — proprietarii acestora au preferat să le ia aurul și să îl folosească la bijuterii.
‘Persoanele care au avut ceasuri de buzunar, pe care le-au moștenit de la părinți sau bunici, au scos aurul și au aruncat ceasul. În România nu există o piață de desfacere care să asigure o evaluare corectă a unor astfel de piese. Ca să obții o valoare corectă trebuie să mergi în străinătate’, a mai spus ceasornicarul. Cu migală, meșterul se apleacă atent asupra fiecărui ceas cu care clientul îi trece pragul, indiferent de vechime sau firmă.
Meșterii care se încăpățânează să țină piept evoluției tehnologice sunt, pentru mulți români, singurii care mai pot readuce la viață lucruri sau obiecte la care țin. În vremuri hightech, manufacturierii de altădată continuă să spere că ușile vechilor prăvălii se vor deschide mai des, iar peste pragul acestora vor trece clienții amatori de lucruri unicat realizate cu pasiune și pricepere… (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)