Mihai Tănăsescu: Creşterea economică a României va fi de numai 0,8 la sută, în 2010

Creşterea economică a României pentru 2010 a fost revizuită în scădere la 0,8 la sută, iar acum, cel mai important este să fie respectată ţinta de deficit bugetar care a fost stabilită împreună cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru anul 2010′, a declarat joi, 15 aprilie, Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, fost ministru de finanţe.

Reprezentantul FMI a precizat că această scădere va avea repercusiuni şi asupra încasărilor bugetare. Acesta este de părere că politicile vor fi adaptate în aşa fel încât România să înregistreze o descreştere realistă a deficitului bugetar şi o accelerare a reformelor în domeniul cheltuielilor publice, în sensul creării unui spaţiu fiscal mai mare pentru cheltuielile cu investiţiile.

„Avem nevoie de cheltuieli de investiţii şi să atragem mai mult fonduri europene. Accelerarea reformelor poate genera banii necesari pentru ca economia să poată fi ajutată prin intermediul investiţiilor publice’, a afirmat reprezentantul FMI.

Propunerea parlamentară de a fi crescută valoarea punctului de pensie la 45 la sută trebuie ‘să fie privită realist’, în opinia lui Mihai Tănăsescu, care recunoaşte că este normal ca toată lumea să dorească să li se asigure pensionarilor venituri mai mari.

‘Trebuie însă să ne gândim cât poate susţine economia’, a adăugat fostul ministru de finanţe. ‘Dacă plecăm de la faptul că sunt mai mulţi pensionari care primesc, decât salariaţi care muncesc, vom vedea că deficitul sistemului de pensii se acumulează anual şi el trebuie să fie acoperit anual din impozitele şi taxele pe care le plătim noi, toţi’, a explicat Tănăsescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata