Ministerul Economiei a decretat situaţie de urgenţă din cauza gerului

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a declarat uni (25 ianuarie 2010), situaţie de urgenţă din cauza temperaturilor extrem de scăzute din ultimele zile, informează un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Măsura a fost luată în urma reuniunii Comisiei de coordonare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale, la care a participat şi ministrul Economiei, Adriean Videanu. În urma unei analize solicitate de Transgaz, comisia „a confirmat existenta condiţiilor de declarare a situaţiei de urgenţă şi a dispus ca, începând cu data de 25 ianuarie, ora 14,15, Dispeceratul Naţional de Gaze Naturale să ia măsurile operative necesare”, se precizează în comunicatul Ministerului Economiei.

„Acest lucru înseamnă, pe de o parte, oprirea furnizării gazelor naturale pentru consumatorii întreruptibili şi, pe de altă parte, trecerea CET-urilor, acolo unde este posibil, pe utilizarea combustibililor alternativi, ceea ce va permite SNTGN Transgaz să gestioneze operativ sistemul, astfel încât populaţiei să i se asigure cu prioritate furnizarea gazelor naturale, căldurii şi apei calde în condiţii de siguranţă”, se mai arată în comunicat.

Citeste si:  Se măresc din nou facturile la electricitate
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner