Ministrul suedez al imigraţiei justifică expulzarea romilor

Ministrul suedez al imigraţiei, Tobias Billström, a justificat luni, 2 august, expulzarea recentă a unor romi cetăţeni ai Uniunii Europene, majoritatea originari din România, prin faptul că cerşetoria constituie o modalitate necinstită de a câştiga bani, transmite agenţia austriacă APA.

Legea suedeză privind regimul străinilor prevede că şi cetăţenii comunitari trebuie să facă dovada că se pot întreţine „pe căi cinstite” în Suedia, a declarat Billström pentru postul public de radio SR.

Cerşetoria „nu este însă o modalitate” cinstită de a câştiga bani, a subliniat ministrul.

Expulzările nu au încălcat nici libertatea de circulaţie în interiorul Uniunii Europene, întrucât există informaţii că activitatea de cerşetorie este una organizată, a mai afirmat Billström.

Potrivit postului public de radio, în jur de 50 de romi cetăţeni comunitari, cei mai mulţi proveniţi din România, au fost expulzaţi din Suedia în acest an.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata